Comisia Europeană a lansat a doua rundă DiscoverEU din anul 2025, oferind 40.000 de permise gratuite de călătorie pentru tinerii de 18 ani din întreaga Europă. Inițiativa, derulată în cadrul programului Erasmus+, marchează în acest an o dublă sărbătoare – 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, simbol al libertății de circulație în Uniunea Europeană.
Pentru România, sunt disponibile 1.722 de permise de călătorie, iar înscrierile se desfășoară între 30 octombrie 2025 (ora 13:00) și 13 noiembrie 2025 (ora 13:00).
Cine poate aplica
Sunt eligibili tinerii născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2007, rezidenți într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță asociată la programul Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia).
Înscrierile se realizează online, prin Portalul European pentru Tineret, unde participanții trebuie să completeze formularul de înscriere, să răspundă la un quiz cu 5 întrebări despre Uniunea Europeană și la o întrebare de departajare.
Călătorii prin Europa
Cei selectați vor putea călători între 1 martie 2026 și 31 mai 2027, individual sau în grupuri de până la 5 persoane, pe o perioadă cuprinsă între 1 și 30 de zile.
Pe lângă permisul gratuit de călătorie, tinerii vor primi și un card DiscoverEU, care oferă mii de reduceri la transport local, cazare, cultură, gastronomie, sport și alte servicii disponibile în 36 de țări europene.
Sprijin și oportunități suplimentare
Înainte de plecare, participanții din România vor putea participa la sesiuni de pregătire organizate de Agenția Națională Erasmus+ (ANPCDEFP), iar în timpul călătoriei vor avea șansa să întâlnească alți tineri europeni la evenimentele de tip Meet-up, organizate în diferite orașe de Agențiile Naționale Erasmus+ din alte țări.
Programul pune un accent deosebit pe incluziune, oferind sprijin suplimentar tinerilor cu dizabilități sau cu oportunități reduse, astfel încât cât mai mulți participanți să poată beneficia de această experiență europeană unică.
Ce este DiscoverEU
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care le oferă tinerilor de 18 ani posibilitatea de a descoperi Europa, de a experimenta diversitatea culturală, de a construi prietenii peste granițe și de a dobândi competențe esențiale pentru viitorul lor.


















