Romanescu Dora Alina: ”Toamna, anotimpul drag sufletului meu!”

0
61
E toamnă iar! Îmi place mult acest anotimp, deși nu este cel preferat. Îl iubesc pentru că în acest anotimp am văzut lumina zilei, dar și pentru un infinit de taine cu care vine încărcat. Nu știu dacă îmi plac cel mai mult zilele călduțe și liniștite sau îmi plac zilele plumburii, învăluite într-o liniște stranie, apăsătoare, dureroasă. În aceste zile se aude respirația tainică a pământului, tânguirile și suspinele naturii care-și preface lacrimile în frunze multicolore și le lasă să mângâie pământul cu oftatul lor. În zilele acestea mohorâte, natura jelește, oftează, își cântă în taină dorurile, hohotește pe ascuns, știind că în curând va rămâne săracă, fără podoabe, fără soare, fără strălucire. Cerul plumburiu o face și mai apăsătoare, însă tristețea superbului anotimp rămâne doar în aceste zile mohorâte, pentru că penelul Creatorului îi împodobește natura în culori astrale, unice, nemaivăzute, pe care o mână omenească nu reușește să le redea, oricât de talentată ar fi; îi dă strălucire, parfum și un noian de frumuseți care încântă până la lacrimi. Miraculosul anotimp vine încărcat cu fel de fel de bunătăți pentru pământenii harnici și muncitori, străbate pământul în pașii lenți de dans, fermecând viețuitoarele cu simfonia tainică a vieții. În zilele calde, dacă aș putea, aș mângâia-o, i-aș săruta frunzele multicolore, aș dansa cu vântul călduț care adie cu eleganță, aș țopăi fermecată de multitudinea culorilor cu care defilează copacii, pomii și florile sub cupola cerească. Câteva raze participă și ele la simfonia toamnei și dau strălucire anotimpului. Cerul, în imensitatea sa fără sfârșit, trimite din când în când peste magicul anotimp ploi mărunte și reci, care o fac să se zgribulească, să se întristeze pentru toate frumusețile pe care le etalează odată cu popasul pe care-l face în fiecare an pe pământ. Îmi las sufletul să zboare pe un drum împodobit cu frunze, să se strecoare prin cupola perfect realizată din îmbrățișarea tainică a mai multor copaci, îl îndemn să alerge până la lumina palidă a unei raze de soare care se strecoară curajoasă spre pajiștea încă verde de la marginea unei superbe păduri. Mă dor lacrimile care îmi acoperă amintirile lăsate în urmă de anii care trec, călătoresc în trenul timpului, care precum un gentilom tace și merge fără să facă opriri sau popasuri. Doar noi, pămâneni, alergăm pe drumul vieții în fel și chip, unii încrezători, plini de vise și speranțe, alții îngânfați, infatuoși, orgolioși, mândri, vanitoși iar o mare parte cu dorința de a aduna comori și nestemate, de a stăpâni locuri și a conduce popoare fără să țină seama că la plecarea de pe pământ sunt egali, atât bogatul cât și săracul, și duc cu ei doar zestrea spirituală pe care au acumulat-o de-a lungul vieții. Oare sunt pămâneni care se preocupă în viață de hrană pentru suflet? Sunt. Oare sunt oameni care să pună înainte de binele propiu fericirea aproapelui, sănătatea și prosperitatea celor dragi? Sunt. Este firesc să fie oameni buni și răi, o parte frumoși sufletește, altă parte întunecați și dușmănoși, mulți credincioși, pioși, curați, demni, sinceri, cinstiți și de cealaltă parte oameni ai întunericului. Aceștia din urmă nu-și iubesc semenii, nu văd tainele anotimpurilor, nu știu să le admire frumusețile de o inestimabilă valoare, nu iubesc toamna, se iubesc pe ei și doar atât!
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă”! Matei 4,5 ; 5,7
Mie, desăvârșitul anotimp mi-a adus ploi rătăcitoare în suflet, tristețea amintirilor de altădată, dorurile mele care zboară tainic prin lume, mi-a adus nostalgia zilelor însorite, m-a învăluit cu norii negri care acoperă pământul, dar în același timp mi-a adus bucuria vieții, speranța că ziua de mâine va fi mai frumoasă ca cea de astăzi, dorința ca toți cei dragi mie vor fi binecuvântați cu cele mai alese daruri de la divinitate, năzuința că voi fi mai bună, mai iubitoare, că voi avea puterea să dăruiesc din preaplinul sufletului meu frumusețe, omenie, lumină și o infinitate de dragoste semenilor mei. Bine ai venit, toamnă, bine ai venit din nou la mine în suflet, drag și măiestrit anotimp!
Mulțumesc, Doamne, pentru lumina pe care mi-o dăruiești ca să o sorb în adâncul meu! Mulțumesc, Doamne, pentru viața mea, care este o parte a simfoniei existenței, este un miracol etern!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.