Psihologul Adrian Trică: “La Nord, prin noi înșine – Despre plimbăreți”

De când cu evenimentele astea, mi-am pus mai tot timpul întrebarea de ce unii oameni nu reușesc pur și simplu să respecte indicațiile, și să rămână izolați acasă. La început mă enervam, apoi simțeam dezamăgire, pentru ca acum să încerc să găsesc explicații rezonabile ale unui asemenea comportament. Pentru că da, în condițiile de față, a te plimba pe-afară, este ca și cum ai avea o bombă cu tine, care poate să explodeze în orice moment. Bombă care te poate ucide chiar pe tine, sau pe cei din jurul tău. N-am avut prea mult de făcut, decât să observ, pentru ca mai apoi să înțeleg. Bine, aici vorbim despre o observația care presupune și o investigație, pentru că, nu-i așa, mulți privesc, puțini văd cu adevărat. Astfel, am fost atent la ce fel de oameni sunt pe-afară. Copiii ai căror părinți nu înțeleg exact ce se petrece în jurul lor, adulți care, pe lângă faptul că nu înțeleg, își imaginează că sunt singuri pe lume, și n-au de ce să aibă grijă și de alții. De ce? Pentru că realmente nu pot avea grijă de ei înșiși, d-apoi de alții. O altă categorie sunt persoanele de vârsta a treia. Organic, aceștia au nevoie de resursele celorlalți, altfel nu mai pot continua. Și-atunci, pe lângă cele două pâini, o sticlă cu apă plată și cele două iaurțele, își iau și porția de resurse de la cei cu care se întâlnesc în cale. Dar mai avem și o altă categorie, a oamenilor care realmente au experimentat izolarea. Aia adevărată, din închisoare. Unei astfel de persoane, doar dacă-i rostești cuvântul i-zo-la-re, i se zburlește părul pe spinare. Ca să înțelegeți, izolarea este o cameră de arest unde nu ai contact cu nimeni. Într-o formă mai ”umanizată”, izolarea este prezentă și prin spitalele de psihiatrie, dar aici este vorba de cu totul altceva. În fine, am observat și oameni tineri cu copii pe-afară, sau fără copii. Bănuiala mea sinceră este că astfel de oameni chiar nu au ce să facă în casă. Nu au planuri, nu au resurse, nu se întorc către ei înșiși, și funcționează precum automatele de cafea. Sunt terni, șterși, și constituie acea masă neglijabilă care, Doamne ferește, în cazul dispariției lor, nu ar alerta pe nimeni cu absența lor. Așa cum spuneam mai înainte, universul nu ne trimite întâmplător astfel de evenimente. Cu siguranță este momentul să vă îndreptați către voi cu putere, să observați, să analizați și să începeți să introduceți schimbările dorite. De fapt, aveați nevoie de o pauză ca să vă clarificați. Asta se întâmplă.