copaie

Proiectul de reconstrucție a navei Argo prin arheologie experimetala initiat si implementat de Groove Hour

Reconstrucția navei antice este parte a unui program de 4 ani de promovare  a localităţii Mangalia şi de arheologie experimentală integrată. Programul se desfășoară în conformitate cu toate regulile științifice, respectând metodele antice, cu utilizarea de materiale și instrumente autentice.

Obiectivul de cercetare

Obiectivul acestui program de cercetare este de a reconstrui o versiune reala și documentata a unei nave cu rame din sec XV î.Hr., nava ARGO, nava despre care se ştie că a acostat şi pe ţărmul romanesc şi a navigat pe Dunăre (Istrus).

Metodologia utilizată

Din cauza lipsei de descoperiri arheologice primare, cercetarea se bazează pe metoda “Abordarea Expert” (care urmează după cercetarea arheologică). La baza cercetarii arheologice stau eprezentările antice, materii prime vegetale, cadrul tehnologic al epocii și, în final normele de arhitectură navală, care au fost respectate, chiar și empiric, de către constructorii de nave antice.

Cum a fost nava inițial

Strămoșul acestui tip de nava este considerat pluta, care a fost progresiv curbată în forma de coca și a fost sigilata la exterior cu sfoară (textile). Versiunea construcțiilor navale care a apărut din cercetare, oferă o navă cu vâsle, cu vela auxiliara simpla. Nava realizata din trunchiuri despicate de rasinoase, fixate împreună cu limbi din lemn, cepuri din lemnsi frânghii. Planificarea internă a navei, în combinație cu ergonomia şi antropometria echipajului acesteia, determina o cocă hidrodinamică, în formă de lacrimă, cu lungime de 20m şi lăţime de 5m.

Probe  și  modele

Toate procesele și etapele de construcție a navei sunt studiate si expuse într-un model, pe baza căruia se vor trage concluziile privind fabricarea navei, precum și o imagine mai precisă a formei și caracteristicile sale, fapt ce determina siguranţă în achiziționarea materialelor pentru construcția navei.

copaie2

Derularea proiectului

Reconstrucția navei antice este o parte a unui program complet de arheologie experimentală maritimă integrată în planul de promovare a localităţii Mangalia. Primăria Mangalia iniţiază și finanţează acest program.

Scopul construcției navei minoice este crearea unui instrument de marketing pe care oraşul să îl utilizeze ca formă de promovare pentru toate atracţiile din zonă. Materialele, precum și instrumentele folosite, vor fi simple și reprezentative pentru perioada de origine a navei – lemn, vela, grăsime (cu care nava va fi acoperită) pentru a o face rezistentă la apă, și frânghie.

copaie 3

Nava antică va constitui locomotiva de marketing a localităţii Mangalia prin iniţierea unei croaziere de aventură pe Dunăre.

Mai mult decât atât, se va organiza o expoziţie de fotografie în șantierul unde va fi construită, care va informa în detaliu cu privire la diferitele procese ale construcției sale. Expoziţia va fi intinerantă şi va fi utilizată ca mod de promovare a oraşului  în toate porturile în care va acosta Argo si va deveni locomotiva de marketing in promovarea in mod egal a celor trei elemente de identitate cultural-economica specifice Mangaliei, si anume:

 

  • Mostenirea cultural-istorica, in special mostenirea antic greceasca, cu referire la intemeierea cetatii Callatis si la parcursul istoric indelungat al asezarii Mangalia;
  • Sectorul de constructii navale, cel mai important sector industrial al Mangaliei;
  • Turism si agrement, cel mai cunoscut, vizibil si popular domeniu economic.

 

Constructorii navei din Mangalia se vor „lupta” cu instrumente realizate manual și metodele antice utilizate pentru a recrea Argo, nava legendară a lui Jason și a argonauţilor construită cu milenii în urmă. Lipsa resurselor moderne, cum ar fi energia electrică și a mașinilor-unelte face sarcina şi mai provocatoare, dar autenticitatea este o parte esențială a acestui experiment în domeniul construcțiilor navale antice. Echipa va trebui să ignore tot ceea ce știa despre construcția modernă de bărci și să folosească același lemn și unelte de fier folosite de războinicii lui Jason cu mai mult de 3.000 de ani în urmă. Într-una dintre cele mai populare povești din mitologia greacă, Jason și echipa lui de argonauți a plecat de la Iolcos în cele mai vechi timpuri, într-o aventură care avea ca scop să aducă lâna de aur din orașul antic Colchis.

copaie Argus 4

Ajutat de eroi, cum ar fi Hercule și Orfeu, Jason a biruit monștri și regi privind misiunea sa de lungă durată pentru a lua lâna berbecului sacru de aur pazit de  dragon și să fugă cu Medeea, vrăjitoare și fiica regelui din Colchis. În mitul grecesc, 50 argonauți au construit Argo în trei luni, cu ajutorul zeiței Atena, care a plasat o bucată de lemn magic în prova, lemn care putea vorbi și prooroci.

copaie Argus 5

Transformarea în realitate a mitului

Scopul acestui proiect este de a recrea un penteconter antic, și apoi, în cazul în care proiectul ar putea garanta reconstrucția cu succes a unei astfel de nave şi o călătorie experimentală. Proiectul va dura 8 luni și va fi finalizat cu o călătorie experimentală de la Mangalia pe Dunăre, cu scopul creşterii vizibilitatii asupra oraşului Mangalia. Propulsată de 50 vâslaşi activi și 22 de vâslași rezerve voluntari, “Argo” va fi utilizată la plimbări de agrement, după întoarcerea din călătoria sa de iniţiere şi promovare.

copaie Argus 6

15 COMENTARII

  1. Interesant. Parca vad pe cei 18-19 consilieri cum dau la vasle si pleaca din Mangalia. Sper sa-i ia si pe Iorgus si pe Tusac, Ciobanel, Craciun, Nae si toti interlopii si sa se duca.

  2. Pai da….daca Tusac a avut barca lui….sa nu-si faca si Cristian una…. ?
    Peste 4 ani poate or sa inceapa si constructia la Biruinta 2 si o s-al puna pe Base captain…

  3. scuze,n-am fost atent;cu ce bani?cu banii luati din fondurile pt.anihilarea cainilor comunitari?din banii necesari astuparii craterelor lasate de acolitii lui tusac dupa montarea tevilor de gaz?
    cu ce bani mai lunatecilor.

  4. Ha !!! Plimbari de agrement pe Dunare !? Dar Mangalia nu este oras la Dunare si deci nu-i vad rostul, utilitatea, mai ales ca ar avea nevoie de “echipaj” atat de numeros ! Si apoi constructia cu mijloace identice cu cele de acum trei mii de ani ? Celor de acum le-ar trebui alti trei mii ca sa reuseasca.
    Pe final, la scopul proiectului se spune printre altele: “…si apoi, in cazul in care proiectul ar putea garanta reconstrucția cu succes a unei astfel de nave…” Si daca nu se concretizeaza, cine raspunde ??? Oare nu ar fi mai bine sa mergem pe proiecte sigure, verificate ? Sunt sigur ca s-ar gasi si alte metode si proiecte de promovare a Mangaliei, mai putin costisitoare si viabile.
    Apropos: Lemn de corabie se ia din Comorova ? Au mai ramas cativa copaci in picioare dupa jaful lui Iorgus. Le-ati pus gand rau cumva ???

  5. Tusac a avut corabie si acum isi face Radu una ?! De ce vor toti primarii sa se dea in barci ? Mazare are vaporase si acum ii apuca damblaua pe toti. Macar Mazare nu viseaza sa mearga cu ele prin europa.

  6. Se vede ca nici unul din cei care au comentat nu a vizitat alte oarse de prin lume! Nu mai poate nimeni sa faca nimic in orasul asta ca gata e bagat in gasca cu Tusac si Mazare! Mie unul mi se pare o idee foarte buna.Asa putem promova Mangalia in Europa, parca-i si vad pe nemti cum asteapta pe cheu sa ajunga o asa nava in orasul lor.

  7. Chiar crezi ca astia vor face ceva sa pluteasca? Poate doar un rahat. Nu au facut nimic cu cainii maidanezi, acum ne taxeaza extra la caldura primita cu pipeta si cine stie cate altele.

  8. buna seara,sunt unul dintre cei care lucreaza la cele trei proiecte “culturale” si de PROMOVARE a Mangaliei.Prin acestea incercam sa se vorbeasca si sa apara la tv cat mai mult Mangalia , evident de bine.Semnalele sunt incurajatoare, dar trebuie sa ducem pana la capat proiectele cat mai profesionist,ceea ce incercam.Cat despre costuri o sa fie publice,dar va asigur ca foarte mult ne bazam pe voluntariat si sponsorizari. Pentru cei ingrijorati din privinta cainilor fara stapan, va spun ca se lucreaza(personal ma ocup de subiect) si in 2-3 luni vor fi si rezultate.Merge foarte greu pentru ca icercam sa rezolvam problema intr-un mod civilizat si legal,iar srijin nu exista din partea cetatenilor.oseara minunata

  9. domnule dumitrana, vad ca sunteti un om ocupat.
    deja va ocupati de 3 proiecte culturale,dar va ocupati si de proiectul cainilor maidanezi;
    daca tot aveti asa forta de munca ,va adresez respectuos rugamintea de a continua si proiectul lui tusac de reparare a trotuarelor si placarea lor cu ceramica.
    va multumesc anticipat!
    daca tot va mai ramane timp, va rog sa ma contactati cu un reply, ca eu idei de proiecte mai am;
    spre exemplu, in campanie domnul primar spunea ca va construi noi piete; intr-o discutie publica,l-am rugat ca pana la construire ,sa le eficientizeze pe cele deja existente si modernizate; cea de pe rozelor, piata sud (de la ”ghiorghita”)unde au fost scosi din piatza si ultimii 3 producatori directi; cea de langa sediul ppdd, de pe 1 dec. ….etc;

  10. Este foarte interesant proiectul , sper să pot apuca vremea să îl văd finalizat şi mai ales să îşi atingă scopul .Nu este constructiv să asociem această idee cu cineva vremelnic aşezat în fruntea oraşului ci cu ideea de dezvoltare potenţială a comunităţii prin originalitatea ei şi alternativei pe care o creează în zona turismului şi nu mă refer numai la cel estival . Părerea mea , mai ales ca nu toţi vedem la fel deşi privim cu aceeaşi ochi materialul prezentat .

  11. Lucrezi in Primarie sau esti in gasca celor din primarie si ne poluezi cu vrajeala ieftina. Toata chestia de mai sus e o prosteala de copii nu prea gandita ca eficienta.

  12. Îmi pare rau că te dezamăgesc…. lucrez în privat şi nu am tangenţe cu primaria (în afară de a plati taxe şi impozite ) dar binenţeles faptul că citim cu acelaşi organ vizual nu înseamnă că avem aceeaşi capacitate intelectuală de a ..simţii acel lucru care ne poate scoate din anonimat …dar e greu nu?
    Mai bine uită-te la la Capatos e mai pe inţelesul tău nu trebuie sa judeci tu , ţi se va spune ce să inţelegi din ce vezi !

  13. proiectul pare interesant dar nu înțeleg de ce nu este promovat mult mai mult. Pe pagina de internet a primăriei nu am gasit nimic. Ar trebui mai multa transparență din partea primăriei: cine este inițiatorul proiectului, cât costă, perioada etc. In acest fel cetățenii nu ar mai fi așa de susceptibili.

  14. @unu din multime ! Proiectul ar fi interesant daca ar fi sigur ca barca va fi terminata si va pluti, dar nici primaria nu garanteaza asta.
    Cat costa nu stiu, dar perioada e de patru ani dupa cum spune in prezentare. Deci, pe tot mandatul asta, cei implicati au de “mancat”.
    Transparenta n-o sa vedem; Siteul primariei e o bataie de joc. Imi amintesc ca Radu intro sedinta anu trecut promitea site actualizat la zi, cu posibilitatea de informare si asupra taxelor si impozitelor si orice ne intereseaza, dar au ramas vorbe. Cine a facut acest site nu e profesionist. As fi curios cat a incasat pentru asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.