Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a participat, miercuri, la conferinţa Federaţiei Patronatelor din Turism, condusă de Dan Matei Agathon. La lucrări au mai fost reprezentanţi ai Patronatelor din Turism, afiliaţi la Federaţie, pentru a discuta despre relansarea turismului din sudul litoralului. În cadrul dezbaterilor, s-a stabilit o diminuare a preţurilor pentru programul “Litoralul pentru toţi”, derulat în perioada 6 mai-15 iunie, respectiv 22 iunie-1 iulie. Totodată, reprezentanţii Patonatelor au propus plafonarea comisionului cedat către agenţiile de turism, la maximum 10%. Preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon a prezentat primarului Cristian Radu două proiecte ce ar putea fi implementate prin contractare de fonduri europene. Este vorba de un proiect ce vizează diminuarea preţului pe mc de apă, prin forarea de puţuri la mare adâncime, precum şi un proiect care se referă la crearea unor consilii consultative pentru fiecare staţiune, din care să facă parte reprezentanţi ai CL, investitori, instituţii descentralizate. La rândul său, edilul Mangaliei s-a arătat deschis oricărei propuneri care ar duce la revitalizarea turismului din sudul litoralului. “Doresc să reaşezăm pe harta turistică a lumii cele şase staţiuni de pe teritoriul administrativ al Mangaliei. În acest sens, lucrăm la un document care va reglementa activitatea turistică de pe litoral”, a menţionat primarul Cristian Radu. Lucrările conferinţei au mai arătat că pentru sudul litoralului ar fi de preferat practicarea unor politici diferenţiate de preţ, comparativ cu staţiunile din nordul litoralului. “Anul acesta doresc să fie anul sudului, aşa cum am avut anul nordului, când am implementat proiectul Mamaia – Riviera estului. Îmi doresc ca acel experiment să îl repetăm în sud. Nu suntem în competiţie cu Mamaia, ci vreau ca Patronatele să se unească, să luăm decizii împreună şi să avem un parteneriat între staţiunile din sud şi Primăria Mangalia”, a subliniat Dan Matei Agathon.
Comunicat Primaria Mangalia