E ora 15:00 cand profesoara Simona Hanca, de 53 de ani, intră pe zoom să-și predea ora de informatică online la un liceu clujean. Toată lumea o ascultă cu atenție. Nimeni nu scoate un sunet. Pare o oră obișnuită, dar nu e. Simona Hanca are cancer în stadiul patru. Metastatic. Nu renunță. Lucrează. Predă.
Face asta de 25 de ani. Acum are 18 ore pe săptămână.
Are zile în care nu se poate ridica din pat, iar atunci când nu reușește, apare Puiu, cu care este împreună de 32 de ani. Colegi de facultate, soț și soție, iar acum camarazi de suferință.
„Muream demult dacă nu era el. El e sufletul meu și mă ține în viață. Mă ia în brațe când mi-e rău, mă duce, mă spală, nu vă puteți imagina ce ajung să facă doi soți în ani de zile. Și cum suferința asta se transmite. El e sprijinul meu. El și Andra, fiica mea.”
Puiu ar vrea să-i preia toată durerea dacă ar fi cu putință. Să o ia cu o mănușă de magician și s-o facă să dispară sau, dacă nu, măcar să ajungă la el. Orice, doar să-i lase în pace soția. Dar nici de-al naibii nu se duce. E a ei. O poartă prin tot corpul din 2017.
- Pentru Simona Hanca, operațiile și tratamentul împreună cu costurile de spitalizare se ridică la suma de 42.500 euro, urmând sa fie efectuate în afara României.
- Dacă doriți să o sprijiniți, puteți face donații pe numele Simona Hanca în următoarele conturi:
- CONT LEI: RO90BTRL01301201914477XX
- CONT EUR: RO52BTRL06604201914477XX
- Se poate dona și pe facebook, accesând pagina „Împreună pentru Simona Hanca/ Together for Simona”