Primăria Mangalia a fost mereu o redută greu de câştigat cu mulţi pretendenţi care şi-au dorit să ajungă în fotoliul de primar.
Interesele celor din zonă sunt atât de mari, încât nu numai câştigarea mandatului de primar este importantă, ci şi o funcţie de consilier local, care, aşa cum se spune în popor, trebuie să aibă şi el un „os de ros”.
Şi la alegerile din acest an, Mangalia va reveni, cu siguranţă, pe scena disputelor politice şi a jocurilor de culise. Pentru că, cei care candidează, de voie de nevoie, sunt oameni capabili de orice compromis pentru a ajunge la putere. După care, uită de promisiunile făcute în faţa cetăţenilor şi, implicit de nevoile celor care i-au votat în speranţa de mai bine.
Pe de altă parte, municipiul Mangalia a fost locul unde s-au dat bătălii politice chiar şi după ce reprezentanţii Biroului Central au anunţat câştigătorul de drept, aşa că ne putem aştepta la surprize. După ulti-mele alegeri locale, fostul primar Zanfir Iorguş s-a judecat cu Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă, PNL Constanţa, PSD Constanţa şi Cristian Radu, primarul contestat al Mangaliei, solicitând anularea rezultatelor alegerilor locale din iunie 2012 pentru funcţia de primar. La timpul respectiv, Zanfir Iorguş a fost iniţial declarat câştigător al alegerilor, dar BEC a anulat rezultatul, admiţând solicitările formulate în acest sens de către PNL Constanţa, PSD Constanţa şi candidatul independent Cristian Radu. În cele din urmă, în noiembrie 2014, pe Iorguş l-a luat valul migraţiei, astfel că şi-a luat aproape toată organizaţia PDL şi a trecut în barca PSD cu promisiunea că nu-i mai trebuie primărie.
Citeste mai mult AICI