Administraţia locală din Mangalia continuă seria proiectelor începute, dar în acelaşi timp demarează şi unele noi. Printre acestea se numără reabilitarea podului care face legătura între Portul Turistic Mangalia şi „insula pescarilor” şi este situat pe strada Portului. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Mangalia, acest pod necesită o modernizare pentru că nu a fost reabilitat de foarte mulţi ani, iar municipalitatea a cerut deja acordul de mediu.
În acest sens, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: ”Serviciul de elaborare a documentației de avizare lucrări de intervenție(D.A.L.I.) și expertiza tehnică pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare pod insulă”, Municipiul Mangalia”.
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Constanţa pe strada Unirii nr. 23 şi la sediul titularului Municipiul Mangalia prin reprezentant Eurocerad International SRL în calitate de prestator pe Șoseaua Constanței, bd. Ing.Gheorghe Duca, nr. 13 în zilele de luni-vineri, între orele 9,00 – 13,00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanta.
„În portul turistic este o insulă mai mică, unde în general îşi ţin pescarii bărcile. O mare parte din acel teren aparţine Armatei Române, dar şi Primăriei. Este un pod care face legătura între portul turistic şi insulă, un pod metalic foarte vechi, destul de ruginit şi vrem să îl reabilităm şi să punem şi iluminat”, au precizat reprezentanții primăriei.