COMUNICAT: În aceste zile când se văd efectele pandemiei coronavirusului Covid-19, când lipseşte solidaritatea dintre țările membre U.E, când ţări europene cu un sistem de sănătate deosebit de performant au fost îngenuncheate de epidemia de coronavirus, când țările membre U.E reduc exportul materialelor medicale către alte ţări membre U.E pentru evitarea penuriei in propria ţară, trebuie să lăsăm la o parte activităţilor electorale, răfuielile politice, să ne unim şi să dăm dovadă, cu toţii, de responsabilitate şi unitate în ideea de a limita consecinţele economice ale răspândirii coronavirusului şi a pune pe PRIMUL loc sănătatea şi bunăstarea familiilor, a oamenilor, de la mic la mare

Partidul România Nostră, organizaţia judeţeană Constanţa, prescurtată P.R.N, partid neparlamentar, propune  un set de măsuri care trebuie acordate populaţiei, firmelor, întreprinderilor mici, intreprinzătorilor producători până la finele anului, întrucât nu se cunoaşte perioada de încetare a pandemiei:

1 – alocarea de fonduri pentru a finanţa bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), programul de asigurări medicale care acoperă sănătatea cetăţenilor cu venituri mici şi/sau fără venituri

2 – asigurarea testelor Coronavirus în regim gratuit prin intermediul medicilor de familie si/sau a serviciului DSP

3 – asigurarea măştilor şi a mănuşilor de protecţie în sistem gratuit ori la un preţ scăzut care să permită oricărui cetăţean achiziţionarea lor, la nivel de farmacie şi/sau medic de familie, altfel s-ar ajunge la imposibilitatea reducerii extinderii pandemiei.

4 – persoanele fizice, persoanele juridice să fie scutite de la plata facturilor catre furnizorii de gaz, energie electrică şi termică, telefonie, TV, internet până la finele anului

5 – înghețarea preţurilor la utilităţi gaze, energie, servicii telefonie, TV si Internet până la finele anului

6 – înghețarea preţurilor la produsele alimentare, la medicamente, alte produse, până la finele anului, astfel de scumpiri ar putea duce la o criză socială

7 – suspendarea sau funcţie de situaţie, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare, inclusiv a cheltuielilor judiciare fără a fi emise somații, popriri asupra disponibilităților bănesti și a veniturilor urmăribile, fără a fi instituite sechestre asupra bunurilor

8 – suspendarea sau funcţie de situaţie, neînceperea executării silite a creanțelor civile de către executorii judecătoresti

9 – asigurarea că întreprinderile mici nu vor fi rănite de măsuri şi sprijinirea acestora în aceeaşi măsură ca celelate

10 – persoanele fizice şi companiile să fie scutite de la plata ratelor şi a dobânzilor până la finele anului pentru creditele pe care le-au luat până astăzi,

11 – băncile să suspende în mod voluntar rambursarea împrumuturilor pentru companii şi persoane fizice.

12 – ANAF să suspende rambursarea TVA-ului care vizează deconturile lunii aprilie şi următoarelor luni şi alocarea de urgent pentru finantarea efortului de “razboi” impotriva epidemiei necunoscute Covid-19

13 – ajutorarea persoanelor juridice private pentru asigurarea șomajul tehnic achitat de stat în proporție de 75% din salariul minim pe economie pe o perioadă determinată

14 – prorogarea termenului de organizare a alegerilor locale ori suspendarea acestora

15 – sprijinirea producatorilor romani de materiale sanitare, dezinfectante, de medicamente si interzicerea exportului pentru evitarea penuriei

Pentru a pune pe PRIMUL loc sănătatea şi bunăstarea familiilor, a persoanelor, pentru a limita răspândirea pandemiei, în calitate de cetăţean al României, liderul interimar al organizaţiei judeţene Constanta – P.R.N., cere imperativ premierului Ludovic Orban şi preşedintelui Klaus Iohannis luarea de urgenta a masurilor pentru a limita consecinţele economice ale răspândirii coronavirusului, a orientării cât mai mult spre CHINA, prima ţară afectată de Covid-19, care dă dovadă de solidaritate în lupta impotriva coronavirusului Covid-19, pentru obtinerea unui ajutor atât de medicamente antivirale, echipamente medicale de protectie pentru intreaga populatie a tarii, inclusiv echipamente pentru unitățile de terapie intensivă, cât şi de experienţa medicilor in terapia cu coronavirus Covid-19.

Partidul România Nostră, Organizaţia judeţeană Constanta, (PNR), propune un program de voluntariat şi face apel către cetăţenii care doresc să facă voluntariat pentru ajutorarea persoanelor aflate în carantină sau izolaţi, persoanelor adult senior si/sau oricăruia ce necesită atenţie şi ajutor, cadrelor medicale, să-şi exprime dorinţa pe site : prnconstanta, pe e-mail : prn.constanta@yahoo.ro, pagina de facebook.

Împreună împotriva Covid-19 vom învinge!

Gabriela-Ştefania NUŢ – ex candidat independent la alegerile anului 2019

Scurtu Bogdan  – Vicepreședinte al PRN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.