Ministerul Afacerilor Interne respectă libertatea religioasă pe parcursul stării de urgenţă

0
89

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a acceptat solicitarea Societăţii Studenţilor Teologi din Iaşi (SSTI) de a fi permisă săvârşirea slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult de către oficianţi (episcopi, preoţi, diaconi, cântăreţi etc.), fără accesul credincioşilor, în contextul în care acestea au fost interzise cu trei zile înainte. Totodată, preoţii vor putea împărtăşi credincioşii bolnavi, la spital sau la domiciliul acestora şi se vor putea oficia servicii religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, cu participarea a cel mult 8 persoane, pe lângă oficianţi.

Prin Ordonanţa militară nr. 1/2020 a fost interzisă oficierea serviciilor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, cu posibilitatea săvârşirii acestora în exterior, cu participarea a cel mult 100 de persoane, aflate la o distanţă de cel puţin un metru una de cealaltă. După publicarea ordonanţei, Societatea Studenţilor Teologi din Iaşi (SSTI) a avut o reacţie rapidă prin care a arătat faptul că prevederile acesteia depăşeau limitele constituţionale şi încălcau libertatea de conştiinţă, garantată de art. 29 din Constituţia României şi art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, solicitând modificarea ordonanţei.

Astăzi, în conferinţa de presă organizată la sediul MAI, domnul ministru Marcel Vela a anunţat că prin art. 9 pct. 1 din noua ordonanţă militară cu nr. 2/2020, vor fi modificate reglementările anterioare astfel:

La articolul 2 din Ordonanţa militară nr. 1/2020 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:

„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.

(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora”.

Prin urmare, după publicarea Ordonanţei militare în Monitorul Oficial, oficianţilor cultelor le va fi permisă îndeplinirea ritualurilor în lăcaşurile de cult, însă fără public.

Totodată, în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor putea oficia servicii religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări etc.), la care pot participa maximum 8 persoane.

De asemenea, preoţii se vor putea deplasa pentru împărtăşirea credincioşilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora.

Serviciile religioase vor putea fi oficiate în continuare şi în afara locaşurilor de cult (în exterior), cu respectarea limitei de 100 de persoane şi a distanţei de un metru.

Facem apel la credincioşi să respecte normele de iginenă şi distanţare socială impuse de către autorităţi în această perioadă pentru a preveni răspândirea coronavirusului, precum şi urmarea apelurilor ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române de a ne apleca spre rugăciune, post şi ajutorarea aproapelui aflat în nevoie. Acest timp de strâmtorare generală este un prilej de adâncire a frumuseţii trăirii creştine şi a asumării la nivel conştient a credinţei noastre. Frica şi panica pot fi biruite prin puterea comuniunii, a dragostei frăţeşti şi a credinţei neclintite. Ne bucurăm că, în aceaste condiţii excepţionale, autorităţile înţeleg necesitatea oficierii ritualurilor religioase şi facilitarea accesului credincioşilor la săvârşirea acestora. Credinţa profundă o românilor a fost întotdeauna, mai ales în perioadele dificile, un reper de stabilitate, care le-a dat răbdare, speranţă şi putere. Dorim să mulţumim Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pe această cale. Dumnezeu să binecuvânteze România!a declarat președintele Societății Studenților Teologi din Iași (SSTI), Claudiu-George Dulgheru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.