Ziua Europei Unite sărbătorită la Universitatea „Andrei Şaguna”
Vineri, 8 mai a.c., la Universitatea „Andrei Şaguna” s-a desfăşurat Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi cadrelor didactice, ediţia a XXIII-a, organizată sub Înaltul Patronaj al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu prilejul celebrării Zilei Europei Unite.
Deschiderea...
Ziua Independenţei de Stat a României, sărbătorită la Mangalia
Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită sâmbătă la Mangalia, printr-o ceremonie militară şi religioasă care a avut loc ȋn Piața Republicii, din centrul oraşului. La evenimentul organizat de Primarie şi Garnizoana Mangalia au fost prezenţi deputatul Victor Manea,...
Patrimoniul rănit, în atenţia lui Mircea Diaconu
Mircea Diaconu 2015
View this email in your browser
Patrimoniul rănit, în atenţia lui Mircea Diaconu
Mircea Diaconu anunță lansarea site-ului www.mirceadiaconu.ro, proiect dedicat cunoașterii, promovării și îndeosebi salvării patrimoniului cultural românesc aflat în suferință.
Site-ul pune la dispoziția utilizatorilor înregistrați o...
CODUL FISCAL ÎN DEZBATERE LA UNIVERSITATEA „ANDREI ȘAGUNA”
Academia Oamenilor de Știință din România și Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța au organizat miercuri, 7 mai a.c., Conferința „Implicații economice și juridice ale Codului Fiscal”.
Evenimentul a fost onorat cu prezența unor ilustre personalități, economiști, juriști, reprezentanți ai...
Propunere arestare om de afaceri – CARABULEA ILIE
La data de 07 mai 2015, procurorii anticorupție au formulat propunerea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, cu măsura mai grea a arestării preventive a inculpatului CARABULEA ILIE, trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni :...
Misiuni de asigurare a ordinii publice executate de către jandarmii constănţeni
În perioada 09-10 mai a.c., efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor asigura măsuri de ordine publică pe timpul desfăşurării unor manifestări cultural artistice şi sportive, ce se vor desfăşura în judeţul Constanţa, astfel:
Sâmbătă 09...
9 MAI – O ZI CU TRIPLĂ SEMNIFICAȚIE ISTORICĂ
În după-amiaza zilei de joi, 7 mai 2015, începând cu ora 16.00, la Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Economic Mangalia, s-a desfășurat simpozionul intitulat: „9 mai – O zi cu triplă semnificație istorică”.
Activitatea, organizată de Colegiul Economic,...
Misiunile jandarmilor constănţeni în perioada 01-08 mai a.c.
În perioada 01-08 mai a.c., peste 200 de jandarmi au acţionat zilnic, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice în judeţul Constanţa. Au fost executate peste 100 de misiuni de...
Ziua Independenţei de Stat a României, sărbătorită la Mangalia
Primăria Municipiului Mangalia împreună cu Garnizoana Mangalia vă invită să participaţi la festivitatea de sărbătorire a Zilei Independenţei de Stat a României, a Zilei Victoriei Coaliţiei Națiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial, precum și a Zilei Uniunii...
Activităţi de Ziua Europei
Cu ocazia zilei de 9 Mai, Jandarmeria Constanţa organizează o serie de activităţi menite să marcheze acest moment important pentru istoria Europei în general (sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial; Ziua Europei) şi Istoria Românilor în special (9...
























