În după-amiaza zilei de joi, 7 mai 2015, începând cu ora 16.00, la Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Economic Mangalia, s-a desfășurat simpozionul intitulat: „9 mai – O zi cu triplă semnificație istorică”.
Activitatea, organizată de Colegiul Economic, în colaborare cu Asociația de Balcanistică și Slavistică din România și Complexul Cultural „Callatis”, a fost deschisă de profesor documentarist Ibolya Negoiță, care a evidențiat importanța zilei de 9 mai, după care a prezentat programul simpozionului și a subliniat buna colaborare dintre Colegiul Economic și Muzeul „Callatis”, din ultimii aproximativ zece ani.
În continuare, profesorul de istorie Mihai Sandu a făcut o scurtă introducere în atmosfera evenimentelor desfășurate în anii 1877, 1945 și 1950, ani ai căror zile de 9 mai au rămas în istorie, în ordinea menționată, ca: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei și Ziua Uniunii Europene. De asemenea, Mihai Sandu a vorbit despre semnificațiile imnului și steagului Uniunii Europene.
Cercet. șt. dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful Muzeului „Callatis” din cadrul Complexului Cultural din Mangalia și vicepreședinte al Asociației de Balcanistică și Slavistică din România, a vorbit despre însemnătatea zilei de 9 mai, în istoria românilor și în istoria universală. Astfel, a descris conjunctura în care a fost declarată Independența României, în plenul Parlamentului, în ziua de 9 mai 1877, precum și războiul ruso-turc, din anii 1877-1878, în care România a intrat pentru a-și cuceri, pe câmpul de luptă, independența.
O altă semnificație a zilei de 9 mai, la care s-a referit dr. Sorin Marcel Colesniuc, o reprezintă victoria Aliaților împotriva Axei, la sfârșitul celui de-Al Doilea război Mondial. În noaptea de 8 spre 9 mai 1945, Germania a semnat actul de capitulare necondiționată. Așadar, țările Europei occidentale sărbătoresc Ziua Victoriei încă din data de 8 mai, în timp ce țările din Europa de Est și Uniunea Sovietică au sărbătorit sfârșitul războiului în Europa în ziua de 9 mai, datorită diferenței de fus orar.
Și, în sfârșit, o ultimă semnificație a zilei de 9 mai, descrisă de vicepreședintele Asociației de Balcanistică și Slavistică din România, este cea a înființării Uniunii Europene, la 9 mai 1950 fiind propus planul care a stat la baza Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene.
În partea a doua a simpozionului, elevii Colegiului Economic din Mangalia au prezentat materiale realizate în PowerPoint, în care au făcut referire la importanța zilei de 9 mai în istorie și la instituțiile Uniunii Europene. La activitate a fost prezentă și profesor Elena Viziteu. Simpozionul dedicat sărbătoririi zilei de 9 mai a fost pregătit cu susținerea prof. Simona Ciobănel, directorul Colegiului Economic Mangalia.