Mangalia de D.Isac Motto: „De ce uitați că-n voi e și număr, și putere?”  (M. Eminescu)

O informație prețioasă pentru cadrele didactice din învățământ o va aduce lucrarea dlui Isac Dumitru, monografia orașului nostru, intitulată „Mangalia”.

Deși scrisă prin anii 2009, în 2011 ar fi trebuit să apară, conform promisiunilor ferme ale edilului-șef de la vremea aceea, sponsorizată de către Consiliul Local.

Dar, cum „oamenii sunt sub vremuri” (Miron Costin), pe sarabanda descreierată a luptelor intestine politice, bineînțeles că nu s-au mai găsit fonduri, „post festum” electoral, în ciuda numeroaselor audiențe, pe care, personal, le-am obținut, în acest scop. Și … atâta tot!

Surprinzător a fost argumentul unuia dintre cei așezați, poponete (nu neapărat vioara întâi!), printre cei din fruntea urbei: „Dacă vom aproba o astfel de sponsorizare, vor mai veni vreo două sute de autori să revendice sume de bani!”

Fără replică, un astfel de răspuns!

Mi-am și închipuit, în primele momente ale transferului meu de gândire pe unda acestei atât de „adânci” reflecții caragialiene, sutele de AUTORI AI UNOR MONOGRAFII ALE MANGALIEI stând la coadă, pentru a obține „verdele” semaforului bugetar.

O muncă uriașă de documentare prin numeroase arhive centrale, județene și naționale este, astfel, răsplătită cu disprețul unor salivatori la gândul de afaceri cu proiecte mamut, multe dintre ele inutile în aceste vremuri „de răstriște”, de sărăcie lucie. Milionarii (dacă nu cumva și vreo câțiva miliardari) din noaptea jafului legiferat al unui capitalism „sălbatic”, salariile și pensiile „nesimțite”, votate cu atâta larghețe de către parlamentarii clonați la comandă, mercenariatul nostru armat, rătăcitor pe aiurea, au secătuit și secătuiesc, fără vreo limită, măcar, a bunului-smț, bugetul adunat, pe sponci, din cele vreo două sute de taxe și impozite.

„Să iei de la săraci, pentru a da celor bogați!” este principiul de bază al formațiunilor de pe întregul eșichier politic.

Așa se face că atât de discutabilul principiu „restitutio in integrum” a permis și permite, în continuare, spolierea fără limite,sub oblăduirea unei legislații edificate pe echivocuri de interpretare. (Căci, de!, astfel, trebuie și avocații să aibă o pâine permanentă de înfulecat!)

Și, uite-așa, din aproape în aproape, am ajuns și la obiectul acestui material, care ar putea fi deschizătorul unui proces de revendicare.

În perioada interbelică, „SINDICATUL ÎNVĂȚĂTORILOR DIN ROMÂNIA” a avut în vedere, pe lângă revendicările concretizate în salarii mulțumitoare (un profesor de liceu era plătit la fel ca un ofițer!), și problema recreării acestora, în perioada vacanțelor,odihnă binemeritată, după efortul specific muncii cu elevii și studenții.

Iată că truda dlui Isac V. Dumitru, de cercetător al arhivelor, ar fi un colac de salvare pentru cei din învățământ. Astfel, constată dlui:

Pe malul mării, în micul Cartier Nord, „Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România” şi-a construit, în 1925, o casă de odihnă cu etaj, numită atunci “Hotelul Institutorilor”.  Astăzi, în acest edificiu, funcţionează „Pavilionul administrativ” al „Spitalului Municipal.” (D. Isac, „Mangalia”, pag. 61, lucrare în curs de editare)

La luptă, deci, dragi sindicaliști, căci nimeni nu vă va oferi pe tavă bunul deținut cândva!

Cum probele în justiție sunt de partea învățământului, nu rămâne decât de câștigat un proces, care poate dura, dar al cărui verdict, pare-se, nu poate fi decât favorabil.

de E. C. Ninu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.