O delegaţie libaneză condusă de preşedintele municipalităţii Byblos, domnul Ziad Hawat, va efectua o vizită oficială în municipiul Mangalia, în perioada 23-26 octombrie. Din delegaţia străină mai fac parte Wissam Zaarour şi Walid Bilen, membri ai Consiliului municipal Byblos, precum şi Zaher Abi Ghosn, director al Serviciului de Arhitectură al municipalităţii Byblos. Scopul vizitei constă în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi identificarea oportunităţilor de afaceri, precum şi atragerea de investiţii străine în sudul litoralului.
Conform programului, delegaţia libaneză va sosi în România marţi, 23 octombrie, urmând ca ziua următoare să aibă o întâlnire oficială cu primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu. La eveniment va fi prezent şi domnul Charbel Maroun, consul onorific al Republicii Libaneze la Constanţa, precum şi domnul Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul românesc.
Ulterior, oaspeţii libanezi vor avea o întâlnire cu oamenii de afaceri din Mangalia, vor efectua o vizită la Şantierul Naval Daewoo Mangalia, dar şi la câteva obiective turistice din zonă, precum Portul turistic, Herghelia şi siturile arheologice ale vechiului oraş Callatis.
Pentru ziua de 25 octombrie, programul delegaţiei străine prevede o întâlnire cu mediul de afaceri româno-libanez, participarea la Ceremonialul militar în cinstea Zilei Armatei Române, la monumentul Eroilor din Mangalia, precum şi o întâlnire cu presa locală. Delegaţia libaneză urmează să îşi încheie vizita oficială în Mangalia în ziua de vineri, 26 octombrie.
ceva indieni nu ai gasit? poate niste mexicani?
oare sa fie campanie pentru manea pe banii libanezilor?