Ministerul Afacerilor Interne a publicat miercuri seara pe pagina sa de Facebook o serie de motive care au fost invocate de români, în ultimele zile, pentru a justifica lipsa declaraţiei pe proprie răspundere sau deplasarea în afara locuinţei după ora 23.00.
1. – Nu am televizor acasă. Merg la prietena mea.
– Și domnul din partea dreaptă?
– El are televizor, dar e stricat! Scrie și în declarație.
2. Am avut declarația în mână, dar n-am fost atent o secundă și am pierdut-o.
3. În declarație scrie să o completez când ies din casă. Eu de duminică nu am ajuns acasă.
4. Mă credeți că scriu urât?
5. Vreau să văd ordinul de serviciu și vă arăt și eu declarația.
6. Nu vă mint, dom`ne, recunosc… m-a dat afară din casă. Ce era să fac?
7. Eu chiar vă căutam să vă spun că nu e corect de la ora 23.00. Măcar până la 12 noaptea să avem voie.
8. Pe cuvânt că intram în casă, dar mai am exact 500 de pași și mă premiază telefonul.
9. Merg la farmacie să-mi iau un medicament.
– Vă simțiți rău?
– Nu, nu, dar ziceam să am în casă.
10. Am vrut să verific dacă vă faceți treaba! Felicitări, domnilor!
Ministerul de Interne reaminteşte însă că motivele justificate pentru care se poate face deplasarea în afara locuinţei în intervalul orar 23.00 – 5.00 sunt:
- interes profesional;
- asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- achiziţionarea de medicamente;
- îngrijirea/ însoţirea copilului şi/ sau asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi;
- deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune perioadei interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deces al unui membru al familiei.