Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat joi că personal nu a primit informări cu privire la eventuale intenţii de provocare. Ea a precizat miercuri seară secretarul de stat Viorel Ștefu şi șeful poliției Bogdan Despescu au fost informaţi prin sms de către SRI cu privire la o posibilă prezenţă a unor persoane care participă frecvent la astfel de manifestări şi a unor membri ai galeriilor.

Cu privire la incidentele din Piaţa Victoriei de miercuri seară şi la acuzele apărute cu privire la modul în care a acţionat MAI, Carmen Dan a spus că nu a primit informări legate de provocare.

Eu nu am primit informări cu privire la eventuale intenţii de provocare. Aseară, între orele 19.43 şi 22.55, în mijlocul protestelor, secretarul de stat Viorel Ştefu şi şeful Poliţiei Bogdan Despescu au primit mesaje sms din partea unui ofiţer din cadrul SRI în care se face referire exclusiv la posibila prezenţă la protest a anumitor persoane, în general, activişti care participă constant la astfel de activităţi de acest gen precum şi prezenţa unor membri ai galeriilor la modul general. Datele primite prin SMS nu semnalau riscuri în ceea ce priveşte tulburarea ordinii publice, intenţia de a denatura caracterul manifestaţiei, respectiv dacă persoanele în cauză urmau să desfăşoare acte de violenţă şi nici dacă aveau asupra lor mijloace pe care să le utilizeze în acest scop, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Ministrul de Interne a spus că sunt lideri de opinie care au instigat la violențe pe rețelele de socializare şi i-a numit pe: Mircea Marian, Ovidiu Vanghelie, Robert Turcescu, Emilia Șercan. Ne-am confruntat cu situații în care numerele de telefon ale miniștrilor au fostate pe rețelele de socializare. Și eu am avut telefonul blocat, a spus Carmen Dan.

sursa: TVR1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.