Un munte de haine există în cel mai arid loc de pe Terra, deșertul Atacama din Chile.
Hainele, produse de mărci importante din industria fashion, nu pot fi depozitate la gropile de gunoi din multe state deoarece nu sunt biodegradabile și conțin substanțe periculoase.
În fiecare an, în Chile ajung 59.000 de tone de haine, potrivit AFP. Dintre acestea, 39.000 de tone sunt duse în deșert. Hainele sunt aduse din toată lumea și sfârșesc în deșertul Atacama. Sunt haine noi din diferite colecții care nu au fost vândute în magazine.
Din fericire, există companii, precum EcoFibra, care încearcă să recicleze hainele lăsate în deșert. Firma transformă textilele în izolație pentru clădiri și pentru camere acustice.
Hainele din deșert sunt extrem de dăunătoare pentru mediu. Industria modei generează anual 8 – 10% din emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial, potrivit ONU. Totodată, acest domeniu consumă mai multă energie decât industria aviatică.
Cazul din Chile ne aduce aminte de un scandal recent în care a fost implicată compania Amazon în Marea Britanie. O televiziune a descoperit, în acest an, că un mare depozit al gigantului distrugea 130.000 de produse în fiecare săptămână, dintre care foarte multe erau noi. Printre produsele marcate pentru a fi distruse se numărau laptopuri, tablete, bijuterii, cărți, măști de protecție sau televizoare.
sursa: Radio Romania