MANGALIA: Se asfaltează străzile afectate de lucrările RAJA

0
210

Primăria Municpiului Mangalia informează că, în această perioadă, se asfaltează străzile afectate de lucrările de extindere și reabilitare a rețelei de apă și canalizare, demarate, în cursul anului trecut, de Regia de apă. Astfel, se intervine pe străzile unde au fost finalizate lucrările de schimbare a conductelor de apă și canalizare, respectiv străzile: Gral Vârtejanu, Griviței, Sirenei.

Începând de săptămâna viitoare, lucrările de asfaltare vizează străzile Negru Vodă și 1 Decembrie 1918, acestea urmând a se derula pe toate segmentele de stradă unde au avut loc lucrările efectuate de RAJA.

Am susținut implementarea acestui proiect cu fonduri UE, întrucât era necesară intervenția asupra sectorului de apă și apă uzată, unde nu s-a mai investit de peste 50 de ani atât în oraș, cât și în stațiuni. Avem mai multe șantiere deschise, ceea ce creează disconfort șoferilor și pietonilor, însă vă asigur de întreaga disponibilitate pentru rezolvarea problemelor edilitare și ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe durata lucrărilor”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.