Sala de conferințe a Forțelor Navale din Constanța a găzduit, miercuri, 26 iulie, convocarea maiștrilor militari și subofițerilor de comandă din Forțele Navale. Activitatea a fost condusă de noul Maistru militar de comandă al Statului Major al Forțelor Navale, maistru militar principal (M.M.pr.) Marius Irimia, iar invitatul principal a fost Comandantul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, contraamiral de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, reprezentantul Șefului Statului Major al Forțelor Navale.
În alocuțiunea sa, Comandantul Flotei a evidențiat rolul Maistrului militar și subofițerului de comandă în Forțele Navale Române și a prezentat perspectivele de viitor ale carierei maistrului militar de marină, precum și problemele actuale cu care se confruntă soldații, gradați profesioniști, subofițerii și maiștrii militari de marină în contextul actual de securitate.
Totodată, contraamiralul de flotilă Cojocaru i-a urat mult succes în activitate maistrului militar principal Marius Irimia, care a preluat, de la data de 1 iulie, atribuțiunile funcției de Maistru militar de comandă al Statului Major al Forțelor Navale și a făcut o trecere în revistă a evoluției profesionale a M.m.pr. Irimia. „Domnul maistru principal Marius Irimia are o vechime de peste 29 de ani în Armată, fiind promoție 1994, a făcut parte din echipajele navelor Dragor de bază 14 (unde a fost și șef echipaj la o vârstă foarte fragedă – 25 ani) și Dragor Maritim 24. A absolvit toate cursurile necesare gradelor de maistru militar și a îndeplinit funcții succesive, mai întâi de execuție și apoi de comandă. Până la numirea sa pe această funcție, a fost unul dintre cei mai apreciați instructori-evaluatori de la Centrul de Instruire, Evaluare, Simulare și Jocuri de Război al Forțelor Navale. Și-a dezvoltat pregătirea profesională și personală prin absolvirea cursurilor Academiei de Maiștri și Subofițeri a Marinei Statelor Unite, din Newport, Rhode Island, în anul 2010, fiind cel de-al treilea militar român care a absolvit această instituție. În plus, este licențiat în Administrarea Afacerilor”, a menționat Comandantul Flotei.
În cadrul convocării la care au participat toți maiștrii militari și subofițerii de comandă din Forțele Navale, M.m.pr. Marius Irimia și-a prezentat noile obiective pe care le va urmări în timpul mandatului său, care vizează creșterea nivelului de instruire și de disciplină militară al personalului din aria de responsabilitate, precum și întărirea rolului maistrului militar de comandă în structurile Forțelor Navale. „În continuare, echipa noastră de maiștri militari și subofițeri de comandă din Forțele Navale trebuie să fie unită, să vină cu propuneri eficiente pentru desfășurarea activităților și îndeplinirea misiunilor pe care le avem, atât în sprijinul actului de comandă din unitățile dumneavoastră, cât și pentru personalul din aria noastră de responsabilitate. Vom acționa unitar, sub motto-ul „One team, one mission!”, fiind ghidați permanent de deviza Forțelor Navale Române „Onoare și Patrie!”, a spus noul Maistru militar de comandă al Forțelor Navale, la finalul expunerii sale.
În continuare, participanții la convocare au discutat despre principalele provocări cu care se confruntă militarii aflați la baza carierei și au dezbătut subiecte punctuale, legate de problemele specifice maiștrilor militari și subofițerilor de comandă, din timpul derulării activităților de serviciu.
Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, i-a transmis noului lider al maiștrilor militari și subofițerilor de comandă din structurile Forțelor Navale multă sănătate și mult succes în realizarea obiectivelor propuse, precum și tradiționala urare marinărească „Bun cart înainte!”