În sesiunea iunie –iulie 2015 a examenului de bacalaureat, au fost eliminați din examen 23 de candidați, 7 absolvenți de liceu au fost eliminați în timpul probelor scrise și 16 candidați de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă au fost eliminați după finalizarea probelor scrise, în urma vizionării înregistrărilor din centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Axiopolis”.
Astfel, ca urmare a verificărilor efectuate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța în cazul tuturor elevilor eliminați pentru fraudă din examenul de bacalaureat, au fost constatate și alte fraude săvârșite în formă continuată de un număr mai mare de elevi. Comisia din Centrul de examen de la L. T. „Axiopolis” a fost invitată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, unde împreună cu inspectorul școlar general, a urmărit înregistrările video. Ulterior, comisia a întocmit proces-verbal de eliminare pentru 16 candidați care au fraudat examenul.
Precizăm că la analiza înregistrării video au participat membrii comisiei din centrul de examen, decizia de eliminare aparținând președintelui și comisiei de organizare a examenului din centrul respectiv. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
De asemenea, menționăm că în vederea asigurării desfășurării corecte a examenului de bacalaureat, comisiile de bacalaureat din centrele de examen și Comisia de bacalaureat județeană verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probelor scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă sau în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile care se impun, care pot merge până la eliminarea candidaților din examen.
Cu acest prilej, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Inspectoratul Școlar Județean Constanța va solicita președinților celor 19 centre de examen să verifice toate înregistrările din centrele unde a existat suspiciune de fraudă. Ca în anii precedenți, Inspectoratul Școlar Județean Constanța Constanța a susținut organizarea și desfășurarea unui examen corect, în urma căruia rezultatele să nu fie viciate de o inversare a valorilor, iar elevii care au învățat și au fost perseverenți să obțină rezultatele optime.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.