Libertatea intrunirilor publice. Societatea Romana pentru Drepturile Omului

0
106

Societatea Romana pentru Drepturile Omului, dezaproba orice interventie publica a reprezentantilor autoritatii central ori locale, de natura sa descurajeze ori intimideze particpiarea cetatenilor la intrunirile publice, considerand ca aceasta reprezinta o ingerinta perfida in dreptul fundamental al oricarui cetatean de a-si exprima opiniile si indignarea, ce nu se incadreaza cu dezideratele caracteristice unui stat de drept, democratic si social, cum este Romania.

Orice intrunire pasnica, reperzinta un reflex social legitim al populatiei la anumite evenimente, fiind o forma de manifestare a conceptului de cetatenie activa, iar aceasta, nu poate fi supusa nici unei limitari ori interziceri din partea statului, in masura in care, nu contravine legii, indiferent de amploarea si intinderea in timp a acesteia.

Deasemenea, este interzis orice recurs la forta din partea autoritatii, in conditiile in care se pastreaza caracterul pasnic, iar intrunirea, nu reprezinta un pericol public,ori de natura sa tulbure grav oridinea publica.

Cadru normativ:

Art. 21 din Conventia internationala cu privire la drepturile civile si politice, ratificata de Romania, in anul 1974, garanteaza Dreptul la întrunire pasnica este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusa decât restrictiilor conforme cu legea si necesare într-o societate democratica, în interesul securitatii nationale, al securitatii publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sanatatea sau moralitatea publica sau drepturile si libertatile altora.

Art. 11 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatiilor Fundamentale,  consacra, Libertatea de întrunire şi de asociere, stabilind atsfel, ca orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Iar in alineatul al doilea, se arat ca.” Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat”.

Constitutia Romaniei, in art.39, reglementand, Libertatea intrunirilor, prevede ca Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfăsura numai in mod pasnic, fără nici un fel de arme.

Legea nr. 60/1991,  privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, la Art. 1, prevede ca, Libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată prin lege. Asemenea activităţi se pot realiza numai paşnic şi fără nici un fel de arme.

Curtea Europeana a  deciz, ca din diferite motive, organizatorii unor proteste pot să nu le declare în prealabil, aşa cum cere legea. Astfel de demonstraţii constituie categoria specială a protestelor fără notificare şi sunt percepute ca având un potenţial sporit de periculozitate şi tulburare a ordinii publice, deşi sunt cele care ar trebui încurajate în primul rând, fiind reflexe sociale prompte la anumite evenimente. In astfel de situatii, Curtea Europeana, analizeaza dacă există organizatori, iar in caz de raspuns afirmativ, dacă organizatorii nu dau curs obligaţiilor legale cu bună ştiinţă sau dacă se află în imposibilitatea de a respecta procedurile stabilite de lege. În unele situaţii au loc demonstraţii spontane ca răspuns imediat la anumite evenimente, prin urmare acestea nu au organizatori prin natura lor.

Deasemeni, Instanta Europeana, in cauza Oya Ataman împotriva Turciei (2006), retinand ca reclamantul a luat parte la o demonstraţie, însă nu a depus anterior o notificare prealabilă autorităţilor. Demonstraţia a fost dispersată de către autorităţi prin folosirea gazelor lacrimogene, şi 39 de demonstranţi, printre care şi reclamantul, au fost arestaţi. Curtea a declarat o încălcare a art 11 pe temeiul că demonstranţii, deşi s-au întrunit ilegal, nu reprezentau un pericol la adresa ordinii publice, nici măcar nu perturbau circuitul normal al traficului, prin urmare dispunerea de către autorităţi a dispersiei a fost abuzivă. Totuşi Curtea consideră că notificarea prealabilă ar fi fost necesară poliţiei pentru a permite întrunirii să aibă loc şi a nu face uz de puterea pe care o are pentru a împiedica evenimentul. Aşadar, cerinţa de notificare prealabilă nu reprezintă o simplă ingerinţă, ci şi un mijloc important în protejarea sau promovarea liberei întruniri şi în controlarea poliţiei. Însă utilitatea acestei proceduri nu presupune că o demonstraţie care a avut loc deşi a fost interzisă sau nu i-a fost eliberată autorizaţie este lipsită de protecţia conferită de articolul 11. Atâta timp cât numai întrunirile violente rămân în afara sferei de protecţie, întrunirile ilegale sunt în continuare protejate.

Ca regulă generală, în caz de neacordare a autorizaţiei sau orice altă măsură ce are ca efect interzicerea întrunirii, CEDO cere ca autorităţile să ofere pentru aceasta un temei puternic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.