La data de 15 decembrie 1995 la Conferinţa Uniunii Europene de la Madrid, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din Uniunea Europeană, au convenit asupra noii monede comune, pe care au numit-o „euro” şi care de la data de 1 ianuarie 2002 a înlocuit monedele naţionale din țări precum: Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda şi Grecia. La această Conferinţă s-a căzut de acord ca denumirea monedei unice europene să fie aceeași în toate limbile oficiale ale Uniunii, ținându-se cont de alfabetele diferite existente, dar și de faptul că noua monedă trebuia să fie ușor de pronunțat în toate limbile. Astfel, denumirea trebuia să fie simplă și reprezentativă pentru Europa unită și să permită utilizarea termenului „euro” atât la singular cât și la plural. Totuși moneda euro nu este moneda tuturor statelor membre, deoarece două ţări, respectiv Danemarca şi Anglia au optat pentru clauza de folosirea în continuare a propriei monede, clauză prevăzută în Tratatul European. Chiar dacă există state membre ale Uniunii Europene care doresc să adopte moneda euro, printre care și România, ele nu au îndeplinit încă criteriile stabilite în vederea adoptării acestei monede ca monedă oficială. Introducerea monedei euro pe piaţă la 1 ianuarie 2002, a fost una dintre cele mai complexe operaţiuni financiare din istorie. Astfel, un număr de peste 6 miliarde de bancnote euro şi 40 de miliarde de monede au fost distribuite în Europa începând cu miezul nopţii de 31 decembrie 2001, iar dorința milioanelor de europeni de a ține în mână noua monedă europeană a creat numeroase probleme bancomatelor bancare în primele zile ale anului 2002. Moneda unică europeană este coordonată de către Banca Centrală Europeană, ce are sediul la Frankfurt pe Main, a cărei sarcină principală este aceea de administrare a politicii monetare a celor 19 țări care folosesc moneda euro.
