La data de 13 martie 1907 este atins apogeul răscoalei ţărăneşti din România, flacăra răscoalei cuprinzând după zona Moldovei și zonele Munteniei şi Olteniei, unde va cunoaște o violenţă deosebit de puternică.
La începutul secolului al XX-lea, în România țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea trăind din arenda pământului de la marii proprietari și foarte puțini având pământ în proprietate. Diferența enormă dintre suprafețele de pământ deținute de marii latifundiari și cele deținute de marea masă a țăranilor a constituit cauza principală a izbucnirii răscoalei, care a început la Flămânzi în județul Botoşani și s-a extins apoi și în alte zone ale țării.
Astfel, în Oltenia, principalul focar al răscoalei a fost judeţul Dolj, unde întreg judeţul a fost cuprins de răscoală, ţăranii nemaisuportând condiţiile grele impuse de moşieri şi arendaşi.
Autorităţile însă erau deja în alertă şi au ordonat deschiderea focului împotriva răsculaţilor, în localități precum Băileşti, Moțăței, Plenița, iar în altele armata a folosit artileria împotriva ţăranilor, ceea ce a avut ca rezultat sute de morți şi răniți. De asemenea şi în Muntenia, mai precis în județul Vlașca, răscoala a atins apogeul la jumătatea lunii martie, iar în 52 de comune din totalul celor 96 câte avea judeţul la acea dată, țăranii au ars şi au jefuit conacele boierești și au alungat pe arendași care administrau moșiile.
Aceste acțiuni ale țăranilor răsculați au dus la intervenția în forță a armatei, care în localități precum Stăneşti, Vieru ori Hodivoaia, a folosit armele și tunurile pentru a-i împrăștia pe țărani.
Au luat poziţii și au protestat împotriva intervenţiei violente a armatei, numeroşi intelectuali, precum Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere şi alţii, care au cerut guvernului condus , întâi de conservatorul, Gheorghe Cantacuzino şi apoi de liberalul Dimitrie Sturza, rezolvarea grabnică a „chestiunii ţărăneşti”.
Numărul țăranilor uciși în timpul răscoalei de la 1907 este însă dificil de precizat cu exactitate, chiar dacă ziarele vremii, iar mai târziu, istoriografia comunistă, scriau ca a fost vorba de „mai multe mii de țărani uciși”, niciodată nu a fost publicat un bilanț oficial a celor care şi-au pierdut viața în această răscoală.
