[VIDEO] Lansare de carte: “Maria, mon amour”, volumul de debut în poezie semnat de Ecaterina Marga, la Cercul Militar Mangalia

2
200

Duminică, 2 iunie 2019, în Sala Coloanelor a Cercului Militar Mangalia, doamna doctor pediatru Ecaterina Marga și-a lansat primul volum de poezie, “Maria, mon amour”.

Sala a fost arhiplină, iar cei care și-au exprimat părerile au avut numai cuvinte de laudă și aprecieri:

  • poeta Emilia Dabu – membră a Uniunii Scriitorilor din România, preşedinta Clubului Artelor Solteris;
  • Liana Naum- Directorul Cercului Militar Mangalia;
  • prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc – membru al Uniunii Scriitorilor din România;
  • poeta Ana Ardeleanu- membră a Uniunii Scriitorilor din România;
  • profesor Corina Mihalache – Director al Liceului Teoretic Callatis;
  • Ioana Georgescu – psiholog;
  • Adina Lozinschi – scriitor;
  • Nicolae Ivănel-col. (rz)

Copiii de la Teatrul Magic, îndrumați de poeta Emilia Dabu, au recitat poezii ale protagonistei, iar partea muzicală a fost realizată de doamna Corina Iuliana Mihalache și George Șerban. Evenimentul a fost organizat de Clubul Artelor “Solteris”, sub atenta îndrumare a poetei Emilia Dabu.

2 COMENTARII

  1. Felicitări doamnei doctor Ecaterina Marga la acest debut fascinant!Alese mulțumiri domnului Ionel Rugea pentru nelipsita sa prezență la toate activitățile noastre și pentru postări.Au fost momente emoționante și iarăși ne-am avântat în valurile poeziei.

  2. SINGURĂTATEA NUMERELOR PRIME

    Prin jocul cinic al Parcelor, în iluzoriul sat Rubla, în Bărăganul atâtor taine, mai există astăzi un singur locuitor, de parcă imensitatea câmpiei, mirosind a infinit, ar fi înghiţit pe toţi ceilalţi „rubliovi” (le spun aşa de drag de pictural). Astăzi…Fiindcă eternităţii acestei cândva-localităţi îi este predestinată o singură poetă, medicul Ecaterina Marga, care în cartea „Maria, mon amour” (ed Callas Print, Mangalia, 2019) titrează atât de memorabil-fastuos „Singurătatea numerelor prime”. Slavă Domnului că pleiadei de prozatori ai Câmpiei Române (Zaharia Stancu, Marin Preda, Ştefan Bănulescu, Ştefan Mitroi) i se dă o replică poetică semnificativă. Numai dacă ai trăit în Bărăganul arat de pluguri şi brăzdat de o Istorie cât un Gulag poţi scrie un asemenea vers: „Câmpia arde pe un rug de maci” sau „Doar lupii vor urla tulburător, prin Bărăgan, cu viscolul în gheare”. Dacă poeta nu se decidea, inspirat, să ne facă aceste dezvăluiri lirice, rămâneau doar plopii „să murmure/ vreo spovedanie, Dunării…” Dunărea, dacă nu alimentează agricol cu apă Bărăganul, apoi irigă liric o suferinţă, care nicicum nu poate dispărea: „Fumul va pluti subţire ca o aţă/ de-alungul Dunării/ prevestind sloiurile de gheaţă…” Tot Danubiul pare să-şi susure saga într-un distih de mare rafinament artistic: „Mirabilul fluid curgea pe nevăzute/ în efemere ierburi neştiute”. Amintirea mamei şi abordarea filosofică a scurgerii inexorabile a Timpului sunt prezentate în reţete…naturiste, diagnosticele fiind foarte nete: o iubire copleşitoare faţă de mamă şi promisiunea că, în ciuda unui secret necunoscut de milenii, ele se vor întâlni Dincolo (probabil călătorind într-„o luntre făcută/ din trunchiul unui salcâm/ ce albise prin luncă”) şi neputinţa muritorilor de a-şi administra efemeritatea timpului dat trăirii, pentru că, vai, „Da mai rămân o vreme. Fioroasă,/ suavă, ascuţită, vine coasa…”. În „Epitaf I” şi „Epitaf II” se stabilesc „datele tehnice” ale reîntâlnirii, pe coordonatele unor alte tremurătoare stele „Aşteaptă, Maria.”; „Aşteaptă-mă până ajung la mal/ pe urma vâslei încrustată-n val;/ Aşteaptă-mă, îţi las zălog o clipă:/ vine luntraşul fără chip/ să-şi ia bănuţul de argint!” Dar niciodată nu a fost scris un atât de dulce reproş adus de fiică mamei: „Mi-ai lăsat o mânecă neterminată/ să nu pot zbura înaripată/ până la capăt.” Şi multă apa va mai curge pe Dunărea, în care salcâmii se albesc de dor, până când amintirea măicuţei va fi atât de floral-tragică: „Pe lângă casă mai înfloresc crizanteme/ dar nu le mirosi mamă:/ ar albi pe loc de durere!” Versurile despre iubire sunt parcimonioase, abia schiţate în eboşe neterminate. Parcă ar confirma limita în timp, stabilită de savanţi, a iubirii pătimaşe la 3-4 ani, deci neatinsă de etern, cum ne mint, îmbrobodindu-ne, poeţii: „Un vânt rece s-a stârnit între noi/ Vremueşte şi suntem goi. (…) Vremueşte; Peste urâtul din noi/ ninsoarea devine noroi”; sau „neaşteptat ne trezim în alt anotimp!…/Îmi este frig, îţi e frig.” La ce forţă a destinului ni-i dat a fi martori: „Ne trezim în alt anotimp!…” Vorba poetului şi antologatorului Ică Sălişteanu, socotită drept un prag absolut al exprimării: „Omule, noi suntem sănătoşi la cap?” Involuntar, poeta pomeneşte şi despre atât de rarele căsnicii ferice, ce-şi amână clasica lor desfăşurare pentru altă viaţă: „de respirăm acelaşi veac/ hăitaşi vom fi în altă vânătoare”. „Paginile muzicale” trebuiesc citite şi-atât.
    Cum ar fi să explici simfoniile („Totemuri pe un os de şarpe, când spaima frânge gâtul unei harpe”) sau să dansezi auzind cum „Foşnesc atlazuri şi brocarte/ în gesturi moarte”? Cu latinisme subtile şi referinţe demne de ample lecturi (noi alegându-ne cu „coaja de gând sâmburind o lumină”) vom reflecta o vreme la aceste poeme, pentru ca apoi să le părăsim „Piano, pianissimo…Andante!”

    Constantin ARDELEANU – 20.05

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.