[jwplayer config=”player” file=”http://www.mangalia.tv/video/20140228colesniuc.mp4″]
Cartea a fost lansată vineri, 28 februarie 2014, la Cercul Militar din Mangalia, cu prilejul aniversării a 15 ani de la înființarea Filialei Mangalia a Ligii Navale Române.
Sper să plictisească această mică “adăosătură”, necesară, totuşi, credem noi.
Vechea denumire a acestei localităţi a fost “Zău”, existentă şi în vechile manuale de geografie.
Cuvântul există în interjecţia “Zău !”, derivând din substantivul latinesc “deus” (însemnând “zeu”), cu sensul “martor mi-e Dumnezeu” sau “jur pe Dumnezeu”. Se ştie, de altfel, că chiar lexemul “Dumnezeu” este compus din termenii latineşti “dominus” (stăpân) şi “deus” (zeu), cu sensul “Zeul stăpân”.
Existenţa formei “Zău” nu trebuie să ne surprindă, dat fiind latinismul excesiv, promovat de către reprezentanţii Şcolii Ardelene (Petru Maior, Gh. Şincai, Samuil Micu, Ion Budai-Deleanu, Vasile Aaron) şi de către urmaşii acestora (August Treboniu Laurian sau Timotei Cipariu, al cărui nume românesc era Ţipariu), ca reacţie firească la politica prin care românii erau consideraţi “toleraţi” la ei acasă. Marele nostru dramaturg, Ion Luca Caragiale, satiriza preferinţa pentru onomastoca ardelenească în schiţele sale, precum Marius Chicoş Rostogan (“Un pedagog de şcoală nouă”), Ovidiu, Traian (“Bacalaureat”) ş.a.
Ca atare, actuala denumire, “Zau”, este cel puţin nejustificaată, suferind, poate, de un pseudoacademism (hipercorectitudine lingvistică)ce se vrea nevinovat, dar care, în realitate, desfiinţează un argument forte al continuităţii românilor în Trabsilvania (“trans”-peste si “silva”-pădure, adică Ţara de peste Păduri, cu semnificaţia Ţara depeste Munţi), calchiată în termenul maghiar “Ardeal”, cu acelaşi sens.
Felicitări dlui S.M. Colesniuc pentru excelenta sa lucrare, la nivelul unui adevărat “doctor”, însemnând, în latină, “prea învîţat”!