Poeta Ana Ardeleanu s-a născu în satul Vâlcan, com Ciuruleasa, jud. Alba (12 mai 1952). A urmat cursurile Institututului Pedagogic (1976), după care a fost repartizată în com. Negru Vodă din județul Constanţa. Începând din anul 1993 locuieşte în municipiul Mangalia.
Primele poezii i-au fost publicate în ziarul “UNIREA”, cotidian apărut în oraşul Alba-Iulia, după împărţirea administrativ-teritorială a României şi constituirea judeţelor (1968). ”Citindu-mi textele trimise la redacţia ziarului, nişte oameni inimoşi şi talentaţi poeţi, au văzut acel “ceva” în poezia mea şi m-au invitat să-mi citesc poeziile în cenaclu. Îi amintesc pe cei trei redactori ai ziarului: Nicolae Drăgan, Ion Sângereanu, Augustin Jula, toţi urcaţi la cer. Le port o imensă recunoştinţă! Aceştia au fost primii mei paşi în lumea poeziei”, declara poeta.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România filiala Alba-Hunedoara și a Uniunii Scriitorilor de Limba română din Chișinău.
- Cărţi publicate:
Noris (premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea, 1998); - Poemele Evei (1999);
- Vinovată de utopie (2000);
- Loc pentru arderi (2001);
- Cartea vârstei (2002);
- Fără aplauze (2003);
- Arzând pustiu-n pipa depărtării (2006);
- Coletul cu îngeri (antologie de autor, 2008);
- Eternitatea fără chip (2010);
- Tăcerea magnoliei (2012);
- Poeme de seară (2014);
- Graniţele încumetării (2015);
- Însemnări din tura de noapte (2016);
- Eu și celălalt Eu (2018);
- Garderoba cu șoapte (2018);
- Realități intezise (2020).
Coautor în antologiile literare: Poarta inimii (1974), Alba Iulia, La porţile soarelui, Constanţa (1978-1979), antologia de poezie dobrogeană Fereastra dinspre mare, Constanţa (1995), Solteris, Mangalia (2005, 2007, 2010, 2012, 2017), Confluenţe poetice ( 2013), Autograf pentru m(â)ne (2013), Almanahul Poeziei de Război (2015), O altfel de istorie a literaturii contemporane (Târgovişte, 2016), Damele metaforei (eCreator), Filoverba Magna (2017).
În zi de naştere, urăm poetei Ana ARDELEANU multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi! La mulţi ani!