Preşedintele României a declarat, marţi dimineaţa, că România a obţinut în urma negocierilor-maraton de la Summitul UE o sumă ”impresionantă”, de aproape 80 de miliarde de euro, bani ce urmează a fi folosiţi pentru refacerea infrastructurii, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice dar şi pentru relansarea economică a ţării.
Redăm declaraţia integrală făcută de preşedintele Klaus Iohannis:
“Tocmai s-a încheiat Consiliul European şi am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România.
Iată că, după discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare.
Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice.
Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică.
Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie şi în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiţi să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul naţional de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene pentru a primi fondurile pentru relansarea economică.
Iată, deci, că până acum ne-am pregătit bine, am obţinut un rezultat frumos. Încă o dată, este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european, şi vom merge mai departe, fiindcă aceşti bani trebuie folosiţi pentru reconstrucţia României”.