Prahova se menţine în topul judeţelor cu cele mai multe noi infectări cu COVID-19, la nivel judeţean înregistrându-se 15 copii şi adolescenţi diagnosticaţi în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de la debutul pandemiei.
Cu 110 noi diagnostice de COVID-19 stabilite în 24 de ore, judeţul Prahova a depăşit, conform raportării de luni, pragul de 7.000 de infectări de la începutul crizei sanitare, transmite News.ro.
Dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 la nivel judeţean, 242 au murit, cele mai recente patru decese fiind înregistrate duminică, în cazul unor pacienţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 63 şi 70 de ani.
Prahova înregistrează şi un record local: 15 dintre pacienţii nou diagnosticaţi au vârste de până în 18 ani, aceasta fiind cel mai mare număr raportat la nivel judeţean în ceea ce priveşte îmbolnăvirile în rândul copiilor şi adolescenţilor.
Cel mai tânăr pacient al cărui deces a fost asociat COVID-19 în judeţ a fost raportat săptămâna trecută, fiind vorba despre o tânără de 18 ani, care suferea de o boală cronică renală şi care a dezvoltat o insuficienţă respiratorie.
Citeste mai mult AICI