Consiliul Superior al Magistraturii confirmă, într-un răspuns la o solicitare adresată de Epoch Times, că preşedintele instituţiei, Bogdan Mateescu, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a realiza cercetări cu privire la aspectele sesizate de mass-media în legătură cu judecătorul care l-a achitat pe Radu Mazăre în dosarul în care acesta a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie în primă instanţă.
Concret, este vorba despre judecătorul Marius Cristian Epure. Potrivit informaţiilor apărute în presă, judecătorul Marius Cristian Epure şi-a construit o vilă în cartierul rezidenţial Compozitori, pe un teren care apare în dosarul Retrocedărilor, în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, fiind deci unul dintre beneficiarii acţiunilor ilegale ale fostului primar al Constanţei.
Revenind la sesizarea Inspecţiei Judiciare, CSM transmite în răspunsul adresat publicaţiei noastre că “domnul judecător Bogdan Mateescu, preşedinte al Consilului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a realiza cercetări cu privire la aspectele semnalate în mass-media (..) cu privire la domnul judecător Marius Cristian Epure de la Curtea de Apel Constanţa (…) pentru a stabili dacă în cauză există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit i din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”.
Citește mai mult pe epochtimes-romania.com