accident-23-augustCadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină miercuri, 12 octombrie, pe DN39, între Costineşti şi 23 August, acolo unde a avut loc un accident rutier teribil: două autoturisme s-au făcut praf. Şoferul uneia dintre maşini a murit pe loc, pe când şoferul celei de-a doua se afla, la momentul intervenţiei medicilor, în stop cardio-respirator. La faţa locului s-a deplasat şi un elicopter SMURD, dar şi Descarcerarea, pentru a scoate toate cele 3 victime dintre fiarele contorsionate ale maşinilor. Din păcate, nici al doilea şofer nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul acestuia. În total, doi morţi, iar o femeie, pasageră într-una dintre maşini, a fost transportată la spital şi internată.

„În jurul orei 17.10 la km 28 + 600 pe DN 39 între localităţile Tuzla si 23 August avut loc un accident între două autoturisme. Un autoturism Skoda, care venea dinspre Mangalia către Constanţa şi era condus de un bărbat din Constanţa, care a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism Dacia Logan care circula regulamentar dinspre Constanţa către Mangalia. Posibila cauză a accidentului, conform condiţiilor meteo – ploaie torenţială -, este viteza neadaptată, urmată de derapaj, spun poliţiştii. Au decedat ambii şoferi, iar femeia, pasager în Dacie, este internată în spital”, au precizat, ulterior, oamenii legii. A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

În ceea ce priveşte bărbaţii decedaţi, de precizat că aceştia sunt Gherghel Alexander Ştefan, născut în 1962, cetăţean german (cu afaceri în staţiunea Neptun), şofer al Daciei Logan şi Florin Ivănescu, născut în 1962, inginer șef în cadrul RA-APPS Neptun, şofer al Skodei. (sursa: replicaonline.ro)

Sincere condoleanțe familiilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.