Indemnizaţie de gratitudine pentru invalizi, veterani şi văduve de război

0
515

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, prin actul normativ adoptat, invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război li se acordă, lunar, o indemnizaţie de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata.

Pentru anul în curs, aceasta va fi în valoare de 2.690 de lei, sumă neimpozabilă.

Indemnizaţia de gratitudine nou introdusă se va cumula cu indemnizaţia de care beneficiau până acum invalizii, veteranii şi văduvele de război.

Statul român își exprimă astfel recunoștința, respectul și admirația față de cei care și-au pus viața în slujba țării, venind cu o reparație morală și materială care să contribuie la asigurarea unui venit suplimentar pentru aceste categorii de beneficiari.

În România, conform evidențelor oficiale, existau, la momentul adoptării ordonanței de urgență, un număr de 2.521 de beneficiari ai acestui drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.