Societatea Goldterm a finalizat lucrările de verificare şi reparaţiile la instalaţiile de încălzire, iar în prezent toate Centralele termice din municipiul Mangalia sunt funcţionale şi furnizează agent termic către populaţie. Directorul Goldterm, Dan Georgescu, a declarat, marţi, că perioada de probe s-a prelungit întrucât Centralele au fost preluate de puţin timp de la Callatis Therm, iar verificarea instalaţiilor se face într-un interval de minim o lună de zile. “Punerea în funcţiune a întregului sistem a fost destul de anevoioasă, întrucât iarna trecută Centralele nu au funcţionat mai deloc, iar în multe cazuri îngheţul a afectat instalaţiile din Centrale sau din subsolurile blocurilor”, a explicat Georgescu. El a spus că după preluarea de la fosta firmă de termoficare, s-a trecut imediat la probele cu apă rece şi remedierea defecţiunilor. “Totuşi, după ce s-a început furnizarea agentului termic, au mai apărut mici probleme inerente într-un astfel de sistem. Pe de altă parte, am descoperit chiar şi un caz de eroare umană voluntară în gestionarea instalaţiilor de încălzire. Un angajat al unei Centrale termice bloca intenţionat furnizarea agentului termic şi spunea locuitorilor din zonă că este de vină calitatea proastă a combustibilului. Imediat ce am descoperit acest caz am renunţat la colaborarea cu respectivul angajat. Nu vreau să cred că astfel de incidente au vreo legătură cu campania electorală, dar nu este normal ca populaţia să sufere din cauza unor indivizi iresponsabili”, a completat Dan Georgescu. El a ţinut să asigure populaţia Mangaliei că municipalitatea face toate demersurile pentru a furniza agent termic la parametri normali, preţul gigacaloriei fiind de 295 de lei, inclusiv TVA, atât pentru căldură, cât şi pentru apa caldă. “Ne cerem scuze dacă mai apar mici întreruperi, dar sunt anumite piese care trebuie schimbate la Centralele termice, astfel încât să nu mai fie probleme cu termoficarea pe durata iernii”, a conchis directorul Goldterm.
Acasă Administratia locala Comunicate Goldterm a finalizat reparaţiile la Centralele Termice din Mangalia
La Neptun domnule georgescu ati schimbat ceva la centrale?sant caloriferele reci ,noi nu stim ce inseamna caldura decand se furnizeaza caldura ,caloriferele sant un pic caldute sau deloc,de cateva zile numai este deloc esxact de sambata,am tot sunat si eu si vecini mei la centrala ,au scuza nu este combustibilu bun sau nu merg cazanele,este o mare bataie de joc ,tot se anunta nu este [robleme cu caldura in iarna asta ,dar vad ca este o mare problema.faceti ceva si pentru noi cei din neptun .caldura nu este statinunea plina de caini si mai nou si in bezna nu este o lumina pe strada .Domnul Radu Cristan afost foarte sustinut in neptun,dar vad ca nu face nimic pentru noi cei din neptun.in frig stam fara lumina pe starda statiunea plina de cainii,si vai de noi.VREM SI NOI CALDURA
cu agentul vostru termic temperatura in camera scade nici macar nu se mentine dara` sa creasca 19 grade.bataie de joc.centrala nr.10
Sa va fie rusine chiar bataie de joc la neptun nu este caldura deloc.ce tot reparati mincinosilor la ce mai sta centralisti la centrala daca tot nu este caldura,mincinosi ce santeti
Sunt eu tampit sau nu mai inteleg nimic. De aproape doua saptamani am caldura de opresc caloriferele. Fratele meu din capatul celalalt al orasului la fel. La munca toti se plang ca e prea cald in case!! Cu toate astea pe bloguri lumea tipa ca nu e caldura. O fi o problema la o anumita centrala si aia intra toti pe bloguri si se plang sau…. e campanie electorala?
Sunt aproape sigur ca esti asa cum spui !Al cui catel esti !
Centralele care merg prost sunt restul ,in afara de alea doua despre care spui tu ca functioneaza !
nu stiu ce s-a reparat dar sigur nu centralele ,pt ca caldura lipseste de cateva zile din majoritatea locuintelor iar la dispecerat raspunsul este ca se repara cazanele !!!!!,In continuare suntem mintiti.
Madam Vilau, presedinta de asociatie, a spus ca centrala 10 nu mai merge pentru ca s-au infundat injectoarele. Ci-ca a fost adus combustibil necorespunzator, (dupa spusele dansei, a gresit cineva comanda). 🙂 Eu cred ca “cineva” n-a gresit, a facut o achizitie proasta pentru noi si avantajoasa pentru el (pe banii primariei, deci ai nostri).
Cine plateste pentru asta ?!?
Am votat si ne-am intors de unde am plecat,pe B-dul 1 Decembrie la bl 11 au fost 5 zile caldura,vorba sa fie,pentru ca erau parca incalzite de soare caloriferele,iar de aseara gata,nici macar atat nu mai primim.Astia chiar vor sa emigram toti?Suntem la mila Domnului pentru ca se pare ca alesilor nu le pasa decat sa-si umple buzunarele si atat.
daca urinam in calorifere vor fi mai calde.bataie de joc.cel putin la centrala 10.
de marti ,20.11.2012, ora 17.00 centrala 12 sia termiant reparatiile si a inceput sa furnizeze caldura in regim normal.
Daca or sa aduca combustibil prost, sigur injectoarele se vor infunda dar din 3cazane o sa fie ok. Nu or sa cada toate 3deodata.
Nu e chiar atat de simplu. Combustibilul prost are putere calorica mica, deci se consuma mai mult si la plata s-ar putea sa avem surpriza sa-l platim ca fiind de calitate corespunzatoare. Ar trebui verificata calitatea acestui combustibil (la toate centralele) si pe viitor sa se ia masuri.
Treaba cu combustibilul e a celor de la Goldterm, primarie…chiar daca cei de la asoc.prop.vor fi prezenti cand se incarca rezervoarele centralelor si se constata ca acel combustibil e de proasta calitate…crezi ca se rez ceva? Cum am zis…cei care detin centralele sa faca treaba buna, sa aduca comb.de care trebuie…ca daia sunt specialisti angajati (presupun).
Sa speram ca o sa fie bine in iarna asta.
Cel putin, eu nu am caldura de la sistemul centralizat…nu ma afecteaza, doar daca centrala nu merge lumea va baga la curent si tensiunea de pe retea va fi mica iar aparuta electro-casnica nu va functiona la parametri normali, posibilitate ardere (de nu stiu cate ori am scos frigiderul din priza asta iarna, era sami ia foc compresorul, tensiune de pana la 164 in loc de 220/212).
daca au finalizat atunci de ce caloriferele sunt aproape reci? asta e bataie de joc. si mai vreti si bani pe simulacrul asta de caldura???
gold term a angajat tamplari in loc de fochisti? de ce nu dati drumul la caldura????
domnu primar unde e orasul ala european? caloriferele sunt reci de ieri. sau asa e in europa?
Astia care comentati la misto ca e campanie, va rog mergeti la Iorgus sa nu mai sune la cei din centrale sa opreasca caldura pentru ca sa-l saboteze pe asta care-i primar acum de 5 luni. Nu ne intereseaza politica voastra de kk nici de Manea nici de Iorgus.
astia care se plang ca nu au caldura…
…ATI PUS MANA PE TEL SI ATI SUNAT LA GOLDTERM ? AI MERS LA CENTRALA SA INTREBATI CARE E TREABA? sau stati in case si asteptati iar intre timp faceti “gura”pe forumuri ???
Te rog , sa mergi intr-o centrala ,sa vezi cu ochii tai de ce majoritatea mangaliotilor care locuiesc in apartamente,nu au caldura !
Pai , niciun fochist nu va mai face ” eroarea umana voluntara” (l-am citat pe georgescu) de a spune ca din cauza calitatii execrabile a combustibilului nu functioneaza cazanele ! Altfel risca sa fie dat afara, asa cum s-a si intamplat cu unul din acestia ! Cat despre dispecerat… toate bune ! Se lucreaza pentru remedierea defectiunilor !
centrala 10 tot nu poate sa ridice apa din calorifere mai mult de sa zicem maxim 30 grade Azi noapte s-a stricat iar desi la intalnirea cu primarul de la ora 16.30 ni s-a spus ca centrala 10 este reparata
Oameni buni,intelegeti ca centralele nu sunt “stricate ” ! Combustibilul utilizat duce la obturarea instalatiilor de transport si ardere combustibil ( de la rezervor exterior incepand si pana la duza arzatorului ). Apoi, urneaza depunerea de funingine in interiorul cazanelor, si … stop ! “Stricate ” inseamna conducte ,cazane fisurate , schimbatoare de caldura cu depuneri , etc.
la centrala 10 numai probleme.cred ca au angajat coafezi sau frizeri in l0c de fochisti.acum iarasi sunt reci caloriferele.cei de la dispecerat nu stiu ce sa ne mai minta.
Da, si eu am sunat putin mai devreme, acum cica nu merge decat un cazan.
Unde se pot face reclamatii? Ca la dispecerat degeaba spui, nici ei nu stiu ce si cum……
Nu stiu asta este bataie de joc,am tot sunat la centrala si nici doamna acea nu stie dece nu se furnizeaza caldura la Neptun,mai nou au schimbat si nr centralistilor de la centrala asa ca ramane doar sa asteptam,Sa vina vara cred sa ne incalzim la soare,mare bataie de joc