Muzeul de Arheologie ”Callatis” din Mangalia a fost gazda unei expoziție temporare de excepție intitulată ”Mitul Babei Dochia pe mărțișoarele din perioada 1889-1897”. Evenimentul a avut loc marți, 20 februarie 2024, și a fost posibil datorită colecționarului Anghel Georgian, care a pus la dispoziție piese de o valoare inestimabilă.
Printre exponatele deosebite prezentate s-au numărat mărțișoare realizate de prestigioșii gravori ai Casei Regale, iar cel mai remarcabil dintre aceștia a fost Theodor Radivon.
Evenimentul a atras zeci de elevi din unitățile de învățământ din Mangalia, care, pe lângă admirarea mărțișoarelor expuse, au fost implicați într-un atelier interactiv de confecționat mărțișoare, oferindu-le astfel posibilitatea să-și exprime creativitatea și să învețe mai multe despre semnificația mărțișorului.
”Mulțumim colecționarului Anghel Georgian pentru contribuția sa de neprețuit, cadrelor didactice implicate în proiect și copiilor talentați care au adus primăvara mai aproape de inimile noastre.”, au transmis cu recunoștință reprezentanții muzeului.