Forţele Navale Române aniversează 164 de ani de la înfiinţare

Înfiinţarea Marinei Militare Române moderne a fost realizată prin Înaltul Ordin de Zi nr. 173 din data de 22 octombrie 1860 al Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a unificat Flotila Moldovei cu cea a Ţării Româneşti, sub denumirea de Corpul Flotilei.

Statul Major al Forţelor Navale este structura care stabileşte obiectivele şi direcţiile de dezvoltare ale Forţelor Navale Române, precum şi modul în care marinarii militari acţionează. De asemenea, Statul Major al Forţelor Navale a fost şi va rămâne farul care luminează calea evoluţiei Forţelor Navale Române, dar şi portul în care sunt ancorate tradiţiile marinăreşti ale României.

«La 164 de ani de la înființare, suntem datori să ne ridicăm la nivelul înaintașilor noștri, să performăm, să modernizăm și să dezvoltăm Forțele Navale Române. Astăzi, ne prezentăm ca o structură credibilă, capabilă și dislocabilă, o structură care este alături de partenerii euroatlantici, prin participarea la exercițiile, misiunile și operațiile NATO și UE. Am preluat pentru a doua oară în istoria României comanda unei grupări navale permanente NATO, prin puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” ca navă comandant, și participăm cu fregata „Regele Ferdinand” la Operația NATO SEA GUARDIAN la finalul acestui an, în contextul în care în prima jumătate a anului fregata „Regina Maria” a luat parte la Operația UE EUNAVFOR MED IRINI.
În contextul unui mediu regional de securitate instabil, rolul Forțelor Navale Române în arhitectura sistemului de apărare națională și regională a căpătat o importanță deosebită. În acest sens, nave și aeronave militare românești desfășoară zilnic, prin rotație, misiuni de cercetare, pe mare și la gurile Dunării, pentru a asigura libertatea de navigație și securitatea regională.», a transmis în alocuțiunea sa șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait.

În cadrul activității desfășurate la sediul din București, au fost conferite distincții și embleme militare, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea imaginii Forțelor Navale Române și Armatei României, mai multor reprezentanți ai acestora.

Cu o lungime de 245 km a coastei maritime, România ocupă un loc important în cadrul ţărilor riverane Mării Negre, prin amploarea spaţiului terestru cu ieşire la mare. De asemenea, ţara noastră deţine 1.075 km de fluviu, reprezentând 38% din lungimea totală a Dunării, o importantă cale de navigaţie spre interiorul continentului european.

România, ca stat maritim european, membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, şi-a afirmat, în spaţiul geopolitic al Mării Negre, un rol recunoscut pe măsura statutului său.

În timpul Războiului de Independenţă din perioada 1877-1878, Flotila Română s-a afirmat în numeroase acţiuni de atac asupra navelor otomane inamice, de sprijin cu foc de artilerie şi de instalare baraje de mine pe Dunăre.

După câştigarea independenţei, Dobrogea a revenit la Patria-Mamă, fapt ce a generat şi apariţia segmentului maritim al Marinei Militare Române.

Până la Primul Război Mondial, potenţialul combativ al României a crescut semnificativ, Marina Militară Română beneficiind de trei programe de dotare cu nave şi mijloace de navigaţie, în anul 1907, la Galaţi, fiind lansate patru monitoare şi opt vedete fluviale, care au format prima Escadră de Dunăre.

După unirea tuturor provinciilor istorice româneşti, din anul 1918, flota militară s-a dezvoltat şi au intrat în dotare tipuri noi de nave, precum distrugătoarele de tip “M”, “Mărăşeşti” şi “Mărăşti” (1920), şi de tip ,,R”, ,,Regele Ferdinand” şi ,,Regina Maria” (1930), primul submarin românesc, ,,Delfinul” (1936) şi cea de-a doua navă-şcoală ,,Mircea” (1939) şi puitorul de mine ,,Amiral Murgescu”, prima navă militară de construcţie românească, lansată la Galaţi, în anul 1939. Toate aceste dotări au dus la transformarea Marinei Militare Române într-o forţă modernă şi echilibrată, capabilă să facă faţă ameninţărilor din Marea Neagră.

În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, întreaga marină a contribuit considerabil la susţinerea efortului general de război al Armatei României.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România a fost lipsită, în primii ani postbelici, de flota maritimă şi, într-o mare măsură, şi de cea fluvială, din cauza preluării navelor româneşti de către Uniunea Sovietică, nave restituite ulterior, parţial, în urma înţelegerii între guvernele României şi U.R.S.S.

Între anii 1946-1947, structura Marinei Militare Române a fost reorganizată, ca urmare a presiunilor politice şi militare la care au fost supuse autorităţile de la Bucureşti de către sovietici. Cu toate aceste greutăţi, generate de amestecul brutal al sovieticilor, conducerea Forţelor Maritime Militare a continuat să susţină marina militară ca armă de elită în cadrul Armatei României şi să participe la garantarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.

Odată cu reintrarea în dotare a monitoarelor, a fost reconstituită Flotila de Dunăre, iar în anul 1962 a fost înfiinţată Divizia 42 Maritimă, continuatoarea tradiţiilor Diviziei de Mare, mare unitate care fusese desfiinţată la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial.

În perioada 1965-1989, Marina Militară s-a dezvoltat, în conformitate cu doctrina de apărare a ţării în vigoare în acea perioadă, şi au fost construite numeroase nave militare maritime în şantierele navale româneşti, la sfârşitul anilor ’70 şi la începutul anilor ’80, precum escortoarele ,,Midia” şi ,,Constanţa”, crucişătorul uşor ,,Muntenia”, transformat în distrugător, iar ulterior în fregata ,,Mărăşeşti”, fregatele din clasa ,,Eustaţiu Sebastian”, clasificate apoi în corvete.

După evenimentele din decembrie 1989, Comandamentul Marinei s-a restructurat într-o manieră modernă, susţinând aplicarea unei politici noi privind apărarea ţării, în noul context geopolitic european, schimbându-şi denumirea în Statul Major al Forţelor Navale.

Reînviindu-se tradiţia apărării fluvio-maritime, a fost înfiinţat Comandamentul Flotei Maritime, transformat apoi în Comandamentul Operaţional Naval, iar ulterior în Comandamentul Flotei şi Componenta Operaţională Navală. La fluviu, au fost înfiinţate Comandamentul Flotilei de Dunăre şi Flotila de Dunăre, transformate în Componenta Fluvială, Serviciul Fluvial şi, ulterior, în Flotila Fluvială.

În prezent, Forţele Navale Române continuă tradiţia de apărare a graniţelor fluvială şi maritimă şi contribuie la dezvoltarea diplomaţiei militare navale, pe meridianele lumii, oriunde statul român îşi are interesul geostrategic. După integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică, în anul 2004, Forţele Navale Române au fost prima categorie de forţe din Armata României complet profesionalizată.

(Radio Romania)