Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile Sale şi de învierea Sa din morţi au fost profeţite cu mai bine de patru sute de ani înainte, de sfântul prooroc Zaharia prin cuvintele: “Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”.(Zaharia 9, 9).
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Floriile, primul praznic împărătesc sau Duminica Stâlparilor, deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, cunoscută sub numele de “Săptămâna Mare”.
In fata Ierusalimului, in acea duminica de aprilie a anului 33 de la Nasterea Sa, Dumnezeu – Fiul, Domnul Iisus Hristos intrupat intr-un om inca tanar, in varsta de numai 33 de ani, privea ingandurat locul unde va gusta de bunavoie, pana la capat, urmarile si consecintele neascultarii adamice. Mireasa lui draga, Ierusalimul, ii va fi incapere de tortura, loc al umilintei, mormant.
Imparatul care a sculat din morti pe Lazar a intrat atunci in Ierusalim calare pe asin, iar tot poporul, copii, barbari, batrani, intinzand pe jos vesmintele lor, au luat ramuri de fenic, care inchipuie izbanda si biruinta. Intrucat ei Il intampinau pe Cel ce era de viata facator si biruitor al mortii, cadeau inaintea Lui inchinandu-se si Il insoteau in alai, cantand cu totii: “Osana Fiului lui David, Osana intru cei de sus. Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel!” (In.12,13). Osana este un imn care se inalta catre Dumnezeu, iar talmacit inseamna “Mantuieste-ne pe noi”. Iar adaugirea “intru cei de sus” Il arata pe El slavit nu numai pe pamant si numai de catre oameni, ci si intru cele prea inalte, fiind laudat de catre ingerii ceresti.
Sarbatoarea este deosebit de importanta tocmai datorita acestei recunoasteri a statutului real al Celui ce intra umil pe un manz de asin. „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume” (In.11,27), era recunoscut, primit ca un Imparat. Mielul lui Dumnezeu ii privea cu blandete pe toti, dar stia ca a gasit acolo nu doar viata si reactia curata unor inimi de copii, care se bucurau sa-L intampine, ci mai ales uraciunea, invidia, rautatea, mandria, lacomia instalate in cel mai sfant si sacru loc din Ierusalim.
Sf. Ioan Gura de Aur ne incredinteaza ca manzul asinii pe spinarea caruia Iisus Hristos a fost purtat spre Ierusalim nu simbolizeaza altceva decat Biserica cea noua a crestinilor, iar asana, mama acestui manz, reprezinta vechea credinta iudaica si mozaica, care paseste in istorie pe urmele odraslei sale… Mai mult, Iisus Hristos nu calareste direct pe spinarea manzului, ci I s-au intins hainele Apostolilor, devenite adevarata interfata intre Biserica si Mantuitorul lumii. Animalul merge supus, cu blandete (desi nu cunoscuse capastrul), inchipuind usurinta cu care neamurile vor primi blandul jug al Evangheliei iubirii.
De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
Obiceiuri de Florii în România
De Florii se obişnuieşte să se facă “de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate dinBanatşi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
În sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită “Lazăriţa”, se îmbraca în mireasă şi colinda, împreună cu celelalte, în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazar sau Lazărica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc şi aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.
De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii sa îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.
În seara din ajunul Floriilor se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care porneşte de la o biserică şi se sfârşeşte la o alta, în amintirea ieşirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul său spre Ierusalim. Pelerinajul are şi rolul binecuvântării oraşului respectiv.
In Duminica Floriilor este dezlegare la peste, iar din punct de vedere liturgic, din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, in amintirea carora in biserici se oficiaza, in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii petrec pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si Inviere.