AfisActiuneColectareCarti

Organizaţiile de Tineret şi de Femei ale Partidului Naţional Liberal Mangalia iniţiază începând cu 1 iunie, o acţiune de strângere de cărţi care urmează sa fie dăruite copiilor români din diaspora şi Republica Moldova, pentru a-i ajuta să păstreze contactul cu limba şi cultura română. Toţi cei care doresc să doneze cărţi sunt asteptaţi luni, începând cu orele 10:00, în faţa sediului PNL din Piaţa Republicii.

Acţiunea noastră se numeşte „Suntem români, citim româneşte” şi se derulează la nivel naţional pană la inceputul lunii august ”, a declarat Eliza Cucu, unul dintre liderii tineretului PNL Mangalia.

La rândul său, Nicoleta Griguţă, reprezentanta femeilor liberale a declarat că  “Alături de colegele mele participăm la acestă campanie sub sloganul  “Dăruieşte pur si simplu”. Invităm atât membrii cât şi simpatizanţii partidului să doneze cărţi pentru copiii români din afara graniţelor ţării. Alături de tinerii liberali, vom continua acest demers pe durata intregii actiuni ”.

10 COMENTARII

  1. Pe aceasta cale vreau sa aduc la cunostinta faptul ca si organizatiile Pnl Pecineaga si Tnl Pecineaga vor demara acest proiect de la 1 iunie si care va dura pana la sfarsitul anului.Pe aceasta cale ii rog pe toti simpatizantii si membrii PNL si Tnl Pecineaga sa se implice alaturi de noi in acest proiect.Fiecare dintre noi avem acasa carti pe care le putem dona copiilor din diaspora.
    Cu stima Filon Daniel,secretar general Pnl Pecineaga

  2. Sint din navodari si doresc sa donez carti scrise in limba romana -cu conditia sa fie citite!?? Astept sa luati legatura cu mine! Tel:0241/760079

  3. Sint romanca cea mai umila si umilita din Romania- dar cartea si credinta mi-au ajutat mult in viata! Amindoua m-au facut om!

  4. -vai! si amar!! de cel ce-n viata nu are credinta si n-a citit o carte!??

  5. Daca vreti as putea sa scriu si romane din viata mea-chinuita! Dar !? Nu sint scriitor si nici orator!? Asa ca? -mai bine imi vad eu de umila mea persoana! Sint femeie simpla-libera(c-asa-mi place!) si daca vreau sa donez niste carti? – o fac pentu-ca ASA TREBUIE! Cu aceasta ocazie-fac un APEL-celor ce au carti prin casa-sint multi ca mine ! Care nu se deslipesc de carti! Ba?-de nevoie am vindut si carti de mare valoare-pentru l pumn de fasole! Sa va spun ca au trecut vre-o 25 de ani-si eu inca mai pling-“cartile mele”!? Acum mi-as dorii sa le recitesc! -in zadar,!? Nici-o sansa!? Asa ca-veniti sa le luati -nu sint-citeva-sint doar 100 buc. Cele bune le-am vindut-ce-a ramas !-sint scrise in romana! Cineva a muncit la ele-poate a pus si suflet -sint tot valoroase! . Ajunge cu comentariile!? . Astept!

  6. Domnule Filon de ce tot vrei sa te afirmi? Ce anume uramresti? ca nu esti de cat un “cetatean” mizerabil…….

  7. In primul rand,fata de tine,scriu comentariile cu numele meu real.Ceea ce dovedeste buna mea credinta.Ma afirm?Nu cred ca ma afirm si nici nu urmaresc nimic anume.Daca ceea ce fac inseamna pentru tine ca ma afirm,asta este…eu vin cu faptenu cu vorbe si jigniri aruncate din rautate.Cu ce sunt eu de vina ca de 15 ani fac parte din Pnl..unde spre norocul meu si invidia am facut lucruri concrete si am avut rezultate bune,iar functia pe care o am acum o am datorita rezultatelor si muncii depuse.
    Cu ce sunt eu de vina ca fata de tine si fata de altii ca tine care doar aruncati cu noroi,eu in schimb ma implic in actiuni umanitare?Daca am ajutat si ajut copii,batrani sj familii sarace se datoreaza bunui meu simt si caracterului pe care il am si crede.ma ca atat in politica cat si in actiunile mele umanitare voi continua sa fac lucruri la fel de bune ca si pana acum,spre dezamagirea ta si ai altora ca tine.Si voi sfarelaxat stiind ca nu vei putea tu dormi gandindu.te ce urmaresc eu 🙂 :)..
    Tot ceea ce am facut se vede public si lumea cunoaste asa cum lumea cunoaste si comentariul meu cat si urmatoarele pe care le vei scrie pentru ca nu te poti abtine…iar lumea va stii sa faca diferenta care dintr noi este un caracter mizerabil 🙂 :)..
    Am vazut ca tu din asta traiesti…comentand aici la diferite subiecte si jignind diferiti oameni care au facut totusi ceva.Poate cu ei ti.a mers..:) insa pentru mine nu ai tu destula scoala ca sa te “”bati in scris “” cu mine.Iti multumesc pentru comentariu.Nu ai facut altceva decat sa cazi din nou in penibil.. 🙂 🙂 …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.