Eleva Can Nisa din clasa a 3-a C de la Școala Gimnazială ”Gala Galaction” din Mangalia, profesor învățământ primar Munteanu Adina, a cucerit inimile juraților la cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Arte. La secțiunea canto-pop, concurenta a fost recompensată cu Premiul 1 de Excelență.
Îndrumată de talentata sa profesoară de canto, Lisa Opriș, Can Nisa și-a dezvoltat abilitățile vocale și a interpretat piesa “Voila” cu o emoție și o expresivitate aparte.
Chiar dacă concursul a avut loc în luna ianuarie a acestui an, bucuria pentru obținerea acestui premiu a fost proaspătă și înflăcărată în inima tinerei concurente. Mama elevei și-a exprimat recunoștința și încântarea pentru această realizare deosebită și a dorit să împărtășească această bucurie cu cei din jurul său.
Felicitări, Can Nisa, pentru acest triumf remarcabil! Să-ți fie muzica o continuă sursă de inspirație și bucurie în viitorul tău artistic.