Casa de Cultură din cadrul Complexului Cultural „Callatis” Mangalia găzduieste, vineri, de la ora 18.30, expoziţia de fotografie „Vestigii – Dobrogea“, semnată de Mircea Stoian.
Expoziţia este alcătuită din 41 de lucrări, ce reprezintă imagini aeriene şi de la sol surprinse în 17 situri arheologice de pe tot cuprinsul Dobrogei în perioada 2004-2013. Multitudinea cetăţilor, a vestigiilor arheologice descoperite pe acest teritoriu dintre Dunăre şi Mare, ne dezvăluie istoria unuia dintre cele mai încântătoare tărâmuri locuite din antichitate. Doua treimi din totalul fotografiilor sunt expuse în premieră.
Mircea Stoian, inginer de meserie, a cumulat pasiunea pentru zbor cu cea pentru fotografie. În 1992 a participat la un curs de artă fotografică la Şcoala de Arte Constanţa şi de atunci fotografia a devenit viaţa lui. De-a lungul timpului, a expus în Bucureşti, Constanţa, Braşov, Tulcea, Techirghiol, dar şi în străinătate. De asemenea, Mircea Stoian a fost prezent la tabere de creaţie fotografică la Sulina (2004, 2005) şi Ostrov (2008), lucrările fiindu-i apreciate la concursurile de fotografie la care a participat. La concursul „Spiritul Dunării“ din cadrul proiectului transfrontalier cu acelaşi nume, Mircea Stoian a fost distins cu premiul al III-lea. Printre temele abordate de autor se numără istoria, arheologia, natura, dar şi fotografia experimentală. Artistul Mircea Stoian explorează, cercetează, află, ştie, gândeşte, simte şi se exprimă fotografic.
Autorul a fost prezent pe simezele din Mangalia, alături de Răzvan Nicola cu expoziţia de fotografie „Oblic“, alcătuită din fotografii aeriene, precum şi din imagini aer-aer sau sol-aer, cu tematică acvatică, împreună reuşind să atragă atenţia publicului asupra acestui gen de fotografie.
Expoziţia „Vestigii – Dobrogea“ va fi deschisă până pe data de 6 septembrie. Program de vizitare: de luni până vineri între orele 10.00 -17.00; intrarea este liberă.
Persoană de contact: Dr. Tatiana Odobescu