Emil-Corneliu Ninu: ”ADEVĂRURI CRUNTE DESPRE ULTIMII ANI AI VIEȚII LUI LUCIAN BLAGA”

0
109
Pe 6 mai 1961, a murit, la Cluj, marele poet-filozof al literaturii noastre, LUCIAN BLAGA (n. 9 mai 1895, Lancrăm, jud. Alba).
Cu un destin nefavorabil, cel căruia guvernul odiosului deceniu al șasălea îi refuza posibilitatea de a fi candidat la primirea Premiulu Nobel pentru Literatură, se impusese, definitiv, ca una din cele mai valoroase personalități române, „om desăvârșit al culturii naționale”, cum îl numise Constantin Noica pe Mihai Eminescu.
Detalii ale ultimilor ani de viață pot fi aflate abia acum, când băierile cenzurii au început să cedeze.
I.D. Sârbu, prestigios filosof și scriitor, alias Victor Petini, protagonistul romanului lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”, în confesiunile sale din volumul postum „Jurnalistul unui jurnalist fără jurnal” („Scrisul românesc”, Craiova, 20016), mărturisea, după revenirea, în 1946, a Universității „Regele Ferdinand“ la Cluj:
„… Aerul era compus din oxigen, azot și frică, apa era alcătuită din hidrogen, oxigen și frică.
[…] Când m-am reîntors la Cluj (în Clujul visat!) […], după acel aproape un an de studiu intensiv la Petrila, pe Lucian Blaga nu l-am putut găsi. Lumea vorbea vrute și nevrute, ba că fugise în străinătate, ba că fusese arestat. Într-o seară, doamna Cornelia m-a căutat la Institutul de Istorie […] și, foarte misterios, conducându-mă pe străzi laterale, mă introduse (pe poarta din spate) în Clinica Medicală II (Goia). Acolo, într-o cameră ascunsă din fundul secției de balneologie, l-am zărit pe Blaga.
Era palid, nebărberit (niciodată nu l-am surprins într-o postură neglijentă, era un Herr Profesor și un diplomat […]). Tremura de frică.
-Garry, mi-a spus, te-am chemat ca să afli de ce sunt aici. Bolnav de uremie. Nu am uremie, dar mi s-a propus, de sus de tot, să accept să fiu președintele unui nou partid politic: PNP (Partidul Național Popular). Eu toată viața am refuzat să fac politică. Știu ce pot, știu ce nu pot. […] L-am refuzat pe Carol II, părăsind diplomația. Am refuzat legionarii, am refuzat și pe Antonescu. Cum să accept acum să mă mut din Catedrala sistemului meu ca să ajung să semnez afișe electorale într-un cort militar rusesc… Am refuzat! Dar sunt foarte amenințat, mi-e frică, mi-e frică să nu fiu ucis…“
„[…] Mergea cu capul în pământ, cu mâinile la spate, ca un înțelept oriental. Când avea, ronțăia boabe de cafea prăjită (acesta a fost singurul «viciu» pe care i l-am descoperit). Pe parcursul acestui drum, prin centrul Clujului, eu îi număram poeții tineri, universitarii tineri, criticii tineri (și mai vârstnici), care, văzându-l de departe, treceau discret pe celălalt trotuar. [Din frică, din jenă, din minus respect – nu are importanță. Blaga zâmbea amar, dar vesel.
«-Toți acești începători, îmi spunea, când se vor coace, vor simți nevoia să se laude că mi-au fost contemporani.»
«-Nu cred, îi răspundeam, există pete de conștiință ce nu se pot șterge!»
«-Ba da, află de la mine că orice rahat, după ce se usucă, are dreptul să își scrie neapărat memoriile sale de trandafir»…]”
N.n.: La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, se aflau, la începutul anului 2017, mulajele în ghips ale măștii mortuare și mâinii sale, pe care ne permitem a vi le înfățișa, de pe net, prezentate cu ocazia vernisajului expoziţiei “Colecţia de azulejos Lucian Blaga” , dechisă în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei și Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Emil-Corneliu Ninu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.