Doriti exploatari de gaze de sist in zona litoralului ?

16
81

Ce spune Parlamentul European prin articolul de pe website-ul oficial:

La un an după tragedia nucleară de la Fukushima, dezbaterea privind sursele de energie noi și sigure este încă deschisă. După primele exploatări în Polonia, un nou combustibil fosil provenit din adâncurile pământului ar putea aduce o soluție nevoilor energetice europene: gazele naturale de șist. Care este, însă, impactul acestuia asupra mediului înconjurător și vieții umane?

Săptămâna aceasta, deputaţii europeni de la comisia pentru mediu au dezbătut cu experți în domeniu riscurile extracției de gaze naturale de șist. Acesta se găsește la o adâncime de unul până la doi kilometri și se exploatează prin fracționare hidraulică. Raportor pentru evaluarea impactului exploatării acestui combustibil este polonezul Bogusław Sonik de la Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat).

Riscuri: contaminarea apelor, explozii, cutremure

Experiențe din SUA arată că se pot întâmpla accidente care pun în pericol mediul înconjurător și sănătatea oamenilor. Printre riscuri se numără contaminarea apelor subterane cu metan, explozia clădirilor rezidențiale și salinizarea apei potabile în vecinătatea zonelor de exploatare.

În cadrul reuniunii de la Parlamentul European, domnul Robert B. Jackson, de la Universitatea Duke, a pus și problema apei folosite în extracție, care are o concentrație mare de sare, dar care conține și substanțe chimice ce pot fi dăunătoare vegetației și mediului înconjurător, în general. Dumnealui propune reutilizarea acestei ape pentru alte foraje.

În timpul fracționării hidraulice, în aer pot fi eliberate gaze precum CO2 și metanul, a arătat Paulina Jaramillo, profesor la Universitatea Carnagie Mellon. Dumneaei a reluat și ideea refolosirii apelor uzate provenite din exploatarea gazelor naturale de șist.

Didier Bonijoly, de la Geoștiință pentru un Pământ durabil (BRGM), a arătat la Parlamentul European că fracționarea hidraulică are nevoie de multă apă, care conține substanțe chimice și riscă să polueze. În plus, fracționarea hidraulică ar putea cauza cutremure.

Impact asupra mediului

Mark Johnston, de la World Wide Fund for Nature (WWF), a arătat că organizația sa nu sprijină exploatarea gazelor naturale de șist. Dumnealui a spus că lumea este aproape de limitele sigure ale schimbărilor climatice și că trebuie luat în considerare impactul exploatării gazelor naturale de șist asupra mediului.

Vorbind despre exemplul polonez, Tomasz Maj, de la Talisman Energy Polska, a arătat că apele contaminate cu gaz reprezintă o îngrijorare reală. Dumnealui a spus deputaţilor europeni că informațiile despre compoziția apei injectate sunt disponibile pentru public și că în Polonia apele uzate se refolosesc în proporție de 85%.

Conform domnului John Broderick, de la Universitatea din Manchester, este necesară o mai bună monitorizare pentru evitarea contaminării apelor, iar gestiunea riscurilor trebuie abordată cu o metodologie adecvată. Dumnealui a arătat că nivelul ridicat al emisiilor pe termen scurt poate fi echilibrat cu reducerea emisiilor pe termen lung.

==========================================================

Pe data de 29.03.2012, Asociatia Drepturi Civile a depus in scris, in baza art.227 din Tratatul European, sesizarea privind pericolul si atentatul la sanatatea cetateanului prin exploatarea gazelor de sist. Ca urmare s-a demarat si actiunea de petitionare in baza semnaturilor cetatenilor din Zona Vama-Veche – Mangalia – Olimp ce pot fi afectati de poluarea panzei freatice, exploatarea fiind la 4 km de Hagieni, zona de unde este alimentata cu apa o mare parte a populatiei.

Va asteptam la sediul asociatiei Drepturi Civile sau la redactia Mangalia Media TV unde puteti semna impotriva acestei exploatari:

( cladirea de birouri de la semafor, et.3 birouri  303, 304 )

16 COMENTARII

  1. Daca nici acum cand ne este pusa in joc viata nu reactionam organizat si cu maxima seriozitate, jur ca ma mut in creierul muntilor si imi gonesc copilul in strainatate! Chiar stam si ne uitam cum isi bat joc de noi o mana de golani?

  2. te urmez…
    aseara, copilul meu m-a intrebat de ce nu iesim in strada ca sa protestam,asa cum au facut in alte tari…
    i-am spus ca nu e treaba ei si rau a facut(are 11 ani) mi-a raspuns ca deciziile la care noi asistam azi si nu luam masuri ii vor afecta pe ei, copii nostri…
    ce as putea sa ii raspund? am un gust amar…

  3. Si al meu are 12 ani si jumatate si gandeste mai bine ca multi adulti! Probabil ca ar trebui sa invatam cate ceva de la ei…

  4. Impactul asupra mediului este incredibil de mare. Indiferent de profit(care este doar la nivel inalt ),nu putem lasa mediul sa fie distrus.Am vazut americani(in filmul de pa youtube) care nu au inteles impactul negativ de mediu si care acum plang in pumni si nimeni nu-i aude! Sa nu ajungem ca ei! NU! exploatarii gazelor de sist!Sa iesim in strada!

  5. Este in joc viitorul copiilor nostri. Daca nu luam atitudine acum pentru ceea ce se intampla vom fi la fel fe vinovati ca cei care au aprobat pe “sust” acest lucru. Daca am locui intr-o tara normala, se facea, mai intai, o dezbatere publica, populatia ar fi fost informata despre acest lucru iar guvernul nu ar fi clasificat anexele la hotarare.
    Dar noi traim in scumpa noastra Romanie si trebuie sa suportam “magariile” alesilor.
    Pacat ca nu avem curajul sa luam atitudine, sa iesim in strada sa ne cerem drepturile prin manifestari pasnice sau macar sa avem curajul sa semnam o petitie

  6. eu aseara am fost in oras , sa vad daca e cineva acolo, la prmarie, la casa de cultura,…..nu era numeni, nimic…
    ce era sa fac?sa ma apuc singur de protest?

  7. Protestul nu este solutia daca nu are la baza o initiativa scrisa in care sa se vada macar o majoritate a cetatenilor care se impotrivesc. Rabdare si le facem impreuna. Cred ca Mangalia se trezeste la realitate, cam tarziu, dar bine si acum decat niciodata.

  8. Pentru cei care nu vor sa protesteze singuri in fata primariei, a fost anuntat un protest pentru duminica, data de 1 aprilie, incepand cu ora 16:00, in fata sediului din 2 Mai al primariei Limanu. Chiar daca este pe 1 aprilie nu este pacaleala.

  9. Hai sa fim seriosi cati vor merge la Limanu? Pe noi ne doare sa urlam si la Mangalia ca si pe noi ne afecteaza. Ce seriosi de 1 aprilie.

  10. Ce mai PACALEALA ne trag guvernanti ca au aprobat acest lucru..cu toate ca atunci cand au semnat nu era 1aprilie. Ei isi baga in “buzunare” cine stie ce sume…si noi ne alegem cu ce? boli canceroase, apa potabila care e apreciata de mai toti care vin din tara la noi in zona o sa fie INFECTATA, pamanturi arabile care or sa ajunga ca niste statui-o sa ne uitam la ele si recolte NU, or sa se zgaltaie lustrele in case de la micile cutremure de o sa zicem ca ne viziteaza “stafiile”, si mai cine stie ce ciudatenii or sa se mai intample.
    Romania ( in cazul nostru – Mangaliotilor ) trezeste-te ( desteptarea) !!!

  11. Ha ! Miting la Limanu sau 2Mai ? Nu cred ca va avea efectul scontat de organizatori… Si apoi nu stiu daca s-a depus vre-o petitie catre autoritatile competente, care sa preceada mitingul. Cred ca in Mangalia este mult mai indicat sa se tina un miting de protest pe aceasta tema, fiind mai multi posibili participanti si interesandu-ne si pe noi ce se intampla la Vama Veche si Hagieni, de unde ne vine apa la robinet. In fond, intentia nu a fost rea, dar mitingul trebuie pregatit, anuntat din timp si mai ales precedat de petitii scrise catre toate forurile nationale si europene. Pentru asta e nevoie de semnaturile noastre, cat mai multe pentru a fi credibili. Organizatia Drepturi Civile a initiat stringerea de semnaturi la biroul de vis-a-vis de posta veche. Mergeti fratilor si depuneti-va adeziune la acest demers, ca nu vine nimeni altcineva sa ne rezolve problemele.

  12. Desi de scurta durata si in ciuda vremii ploioase, protestul de la 2 Mai a fost un real succes. Imagini pe Realitatea in aceasta seara.

  13. Să spunem un NU hotărât exploatării gazului de şist şi să protestăm cu toată fermitatea şi forţa pentru ca şi la noi să se interzică acest lucru. Este absolut necesar să ne luăm masuri de siguranţă pentru viaţa noastră şi în special a copiilor noştri, atâta timp cât garanţiile în acest sens sunt aşa de puţine.

    State europene, printre care Franţa, Marea Britanie, Bulgaria şi Germania, care au anulat extragerea gazului de şist prin fracturarea hridraulică a rocilor.

    Efectele şi consecinţele cu care se confruntă populaţiile din zonele unde a fost aplicată această metodă :
    contaminarea pânzei freatice şi a surselor de apă potabilă; contaminarea terenului ; epuizarea resurselor de apă datorate folosirii a unor mari cantităţi de apă în procesul tehnologic ; apariţia explozivă a bolilor specifice sistemului nervos, a bolilor de piele sau cancer; risc seismic asociat cu antrenarea unor substanţe radioactive, a metanului şi a altor substanţe cu efect de gaze de seră; degradarea florei şi faunei, scoaterea terenurilor din circuitul agricol; condamnarea zonei, devenită cu aspect deşertic, la o cădere economică rapidă ca urma a părăsirii acesteia de către populaţie şi investitori; distrugerea infrastructurii şi căilor de comunicaţie din zonă ş.a.

    Imaginile dezolante ale mediului, ale celor bolnavi de boli de piele sau cancer şi nu în ultimul rând numărul morţilor din zonele unde această metodă a fost aplicată ( vezi Ecuador, Africa de Sud şi chiar America ) ;
    •state din Europa care au decizia de a anula, chiar prin lege, extragerea gazului de şist prin folosirea acestei metode (Franţa – iulie 2011 ; Marea Britanie – noiembrie 2011; Bulgaria – ianuarie 2012; Germania – ianuarie 2012 )

    Poveştile frumoase despre câteva locuri de muncă şi o falsă independenţă energetică a noastră.NU EXISTA NICAIERI ( vezi Ecuador, Africa ). Gazul nu a rămas în folosul celor din zonă, el fiind însuşit de cei care l-au exploatat. Interesele ( financiare în special, de sprijin în diferite acţiuni ş.a. ) sau pur şi simplu multă ignoranţă bazată pe anumite posibilităţi materiale sau financiare.

    STOP OTRAVIRII VOITE A APEI. STOP METODA FRACTIONARII HIDRAULICE. Stop HOTIILOR. STOP distrugerii pamantului. STOP otravirii apei. SA-I ALUNGAM pe acesti americani mincinosi.

  14. Efectele şi consecinţele cu care se confruntă populaţiile din zonele unde a fost aplicată această metodă : contaminarea pânzei freatice şi a surselor de apă potabilă; contaminarea terenului ; epuizarea resurselor de apă datorate folosirii a unor mari cantităţi de apă în procesul tehnologic ; apariţia explozivă a bolilor specifice sistemului nervos, a bolilor de piele sau cancer; risc seismic asociat cu antrenarea unor substanţe radioactive, a metanului şi a altor substanţe cu efect de gaze de seră; degradarea florei şi faunei, scoaterea terenurilor din circuitul agricol; condamnarea zonei, devenită cu aspect deşertic, la o cădere economică rapidă ca urma a părăsirii acesteia de către populaţie şi investitori; distrugerea infrastructurii şi căilor de comunicaţie din zonă ş.a. ; Mi se face frig cand citesc efectele!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.