Mi-e dor să-mi fie dor de clipele cu care timpul s-a jucat în trecerea sa prin viaţa mea!
Mi-e dor să-mi fie dor de timpul care te îndemna să alergi în căutarea fericirii, de timpul care te îndemna să ai bucurii nesfârşite!
Mi-e dor să-mi fie dor să merg pe drumul cu pământ bătătorit de paşii trecătorilor, să am în stânga mea pădurea iar în dreapta apa care îmi dezmierda auzul cu clipocitul ei ritmic!
Mi-e dor să-mi fie dor de o mână catifelată care să-mi cuprindă mijlocul şi apoi să mergem tăcuţi călcând pios pe covorul cu frunze, ascultând geamătul înăbuşit al naturii pe care frumoasa toamnă tocmai şi-a aşezat mantia cafeniu- aurie!
Îmi este dor să-mi fie dor de o vocea caldă care să mă îndemne să intrăm pe cărarea din pădurea arămie şi să ne lăsăm sufletele să plutească libere printre copacii ce foşnesc, parcă ar interpreta o melodie tainică, apoi valsează, când într-o parte când în alta, dirijaţi de bagheta invizibilă a unui vânt ce face parte din suita frumoasei zâne, toamna!
Îmi este dor să-mi fie dor să urc spre dealul de la marginea locului drag copilăriei mele, să urc treptele construite de oameni din pietrele râului de la marginea pădurii, acum sfărâmate de intemperiile vremii, uitate de cei cărora le-au fost de folos altădată!
Îmi este dor să-mi fie dor să simt o mână protectoare care mă sprijină cu delicateţe, în timp ce calc pietrele îmbătrânite şi uitate de lume, ca să-mi uşureze paşii prin covorul bogat al frunzelor! Doar frunzelor le mai pasă de pietrele care cândva au fost umblate zi şi noapte, zuruind ritmic sub paşii trecătorilor.
Mi-e dor să-mi fie dor de liniştea ce mă învăluia când priveam extaziată stejarul falnic care se încăpăţâna să-şi păstreze frunzele, deşi toate erau colorate într-un galben celest!
Mie dor să-mi fie dor să să-mi las spiritul să hoinărească prin locurile încărcate cu cele mai frumoase amintiri, să le strige, să le deştepte, să mi le aducă în suflet!
Mie dor să-mi fie dor de chipurile atât de dragi care s-au îndepărtat atât de mult de mine, deşi sunt prezente în biblioteca din sufletul meu!
Mie dor să-mi fie dor de tinereţea mea, de suflul ei, de candoarea, de veselia, de neliniştea ei!
Mie dor să-mi fie dor de mine, de femeia visătoare de altădată, de luptătoarea cu vicisitudinile vieţii!
Mie dor să-mi fie dor de spiritul meu căreia îi plăcea să hoinărească zi şi noapte în căutarea de frumuseţe şi taine, de adevăr, de bunătate şi pioşenie!
Mie dor să-mi fie dor de toate clipele cu care am fost binecuvântată în viaţa mea pământeană!
Mie dor să-mi fie dor…!
Avem mereu ceva de care să ne fie dor. Avem mereu ceva de uitat. Avem mereu ceva de tăinuit. Avem mereu ceva de iertat. Avem mereu ceva de învăţat. Mereu, mereu, puţin câte puţin, dor după dor…Nu le putem căra pe toate cu un singur suflet.
Dora Alina Romanescu
