Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean român care s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă cu un autoturism pentru care a prezentat documente de înmatriculare bulgăreşti false.

 

În data de 09.04.2012, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Negru Vodă au efectuat controlul unui autoturism marca OPEL TIGRA, înmatriculat în R. Bulgaria, condus de către cetăţeanul român G. Constantin, în vârsta de 22 de ani, cu domiciliul în municipiul Tulcea, care era însoţit de I. Brânduşa, în vârstă de 21 de ani, cu domiciliul în municipiul Constanţa.

Persoanele în cauză s-au prezentat la P.T.F. Negru Vodă cu intenţia de a se deplasa în R. Bulgaria, însă, în urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră, a reieşit faptul că certificatul de înmatriculare, emis pe numele unui cetăţean bulgar, nu îndeplineşte în totalitate condiţiile de fond şi formă ale unui certificat original, acesta fiind suspect de a fi fals total. De asemenea, procura notarială de împuternicire a numitei I. Brânduşa în vederea utilizării autoturismului în cauză este suspectă de a fi falsă.

S-a procedat la ridicarea pe bază de dovadă a documentelor de înmatriculare ale autoturismului şi a procurei notariale de împuternicire.

Împotriva numitului G. Constantin s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 291 Cod Penal, iar împotriva numitei I. Brânduşa s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tăinuire”, conform art. 221 Cod Penal şi „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, conform prevederilor art. 26, raportat la art. 288 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.