Corul de copii “Callatis” din Mangalia la festivitatea de premiere a Campionatului European feminin de șah

0
75

În seara zilei de 7 iunie s-a desfășurat la Mamaia în cadrul hotelului Comandor premierea participantelor la CE feminin de șah. Titlul continental a revenit sportivei Anna Ushenina (Ucraina), fostă campionană mondială, medaliile de argint și bronz au revenit sportivelor Sabrina Vega Gutierrez (Spania) și Antoaneta Stefanova (Bulgaria).

corul callatis1

Au participat 112 șahiste din 27 de șțări, iar competiția a fost urmarită live pe internet de zeci de mii de iubitori ai șahului, constituind totodată o excelentă promovare a litoralului românesc.

În cadrul festivității de premiere, corul de copii  “Callatis” dirijat de prof. Traian Broască a prezentat 4 cântece care au fost foarte bine primite de către public.

corul callatis2

Tinerii interpreți au cântat pe 4 voci cu o deosebită virtuozitate, energia și expresivitatea acestora încântând pe cei prezenți care au aclamat la scenă deschisă și și-au exprimat aprecierile față de acest moment artistic deosebit.

Federația Româna de Șah mulțumește corului “Callatis” și prof. Traian Broască pentru prezența la această festivitate!

Vladimir Danilov
Maestru Internațional Secretar General FR Șah

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.