Tinerii care se află în Marșul lui Ștefan cel Mare, venind dinspre Chișinău spre București, transmit astăzi o scrisoare deschisă președintelui României, domnul Klaus Iohannis, prin care își manifestă dorința de Unire a României cu Republica Moldova, exprimată în Apelul Marii Adunări Naționale din 5 iulie de la Chișinău.
Prin intermediul acestei scrisori, tinerii îi povestesc președintelui cum au înfruntat vitregiile vremii caniculare, iar ulterior furtuna pentru a continua marșul spre București și că nimic nu îi mai poate abate din drum. Aceștia precizează că sâmbătă, ora 10:00, vor traversa, pe jos, podul feroviar de la Ungheni.
Sâmbătă, începând cu ora 13, participanții la Marșul lui Ștefan cel Mare vor porni spre Iași. Duminică dimineață, Marșul va pleca spre București, iar la ora 14:00 tinerii basarabeni vor fi întâmpinați în Piața Universității, unde românii de pe ambele maluri ale Prutului își vor exprima dorința de Unire.
În această perioadă, pregătirile pentru refacerea Podului de Flori sunt în plină desfășurare. Inițiativa a născut o solidaritate fără precedent, zilnic anunțându-și suportul mii de români pe rețelele de socializare.
Transportul către Ungheni va fi asigurat gratuit dus-întors din Iași, Piața Unirii, sâmbătă, ora 08:00. Participanții sunt rugați să aducă flori, pentru a-i întâmpina pe frații basarabeni așa cum se cuvine.
Unirea o facem noi, cu mic, cu mare, sâmbătă, la 10:00, în mână cu o floare!