Sâmbătă, 30 mai a.c., 39 de elevi  din cinci unități școlare din mediul rural (Școala IMAG1482Gimnazială Nr.1 Valu lui Traian, Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu”, Liceul Cobadin, L.T. Cogealac și L. T. M. Kogălniceanu) au participat la etapa județeană a  Concursului de fizică  și chimie „Impuls  Perpetuum” destinat elevilor  din mediul rural.    Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 3 iunie a.c., pe forumul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

De asemenea, sâmbătă 30 mai,  la  Sala Sporturilor din Constanța, a avut loc „Street Play Schools Battle”, competiție de streetball, organizată de  Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Asociaţia Terra Semper Fidelis Perspectivă pentru Viitor, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa și Asociaţia Black Sea Equilibrum. La întrecere au participat 92 de competitori,  echipe formate din elevi de la toate școlile și liceele din județul Constanța.

Totodată, în perioada 29 -31 mai, s-a desfășurat Concursul național de limbă latină „Ovidianum”, care a reunit elevi din toată țara pasionați de limba latină și de  opera poetului latin P. Ovidius Naso. Competiția – aflată la cea de-a XXII-a ediție – a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa în colaborare cu Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa și cu instituțiile partenere  – Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, L. T. „G.E. Palade” și Colegiul Tehnic „Tomis”. Subiectele, rezultatele și lotul României pentru Concursul internaţional de limba latină „Certamen Ovidianum Sulmonense” au fost  afișate pe site-ul concursului https://sites.google.com/site/ovidianum/editia-2015/subiecte-si-rezultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.