COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR „ALEXANDRU IOAN CUZA”, LA CEAS ANIVERSAR

0
599

Pe platoul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a avut loc luni, 4 octombrie, festivitatea de sărbătorire a 140 de ani de la înființarea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”. După întâmpinarea persoanei oficiale, intonarea Imnului Național al României și oficierea serviciului religios, a luat cuvântul comandantul colegiului, comandorul dr.ing. Gabriel-Iulian Tănase, urmat de șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, și de reprezentatul Statului Major al Apărării. Totodată, au fost oferite plachete, însemne heraldice și diplome.

Ziua festivă a continuat la sediul colegiului, unde a fost dezvelită placa aniversară 140 de ani de la înființarea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și a fost prezentată Sala de tradiții militare, prilej cu care va fi lansat albumul: „1973-1998 Liceul Militar de Marină”.

La activități au participat reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților locale, membrii Asociației Absolvenților LMM 1973-1998, foști comandanți și cadre didactice, colaboratori, elevii și personalul instituţiei.

Foto: Ionuț FELEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.