Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Negru Vodă un cetăţean român, care conducea un autoturism înmatriculat în Germania şi care a prezentat la control un permis de conducere şi o carte de identitate false, ambele cu însemnele statului italian.

În data de 14.07.2015, în jurul orei 16.00, în P.T.F. Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român M. GEMALEDIN, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism marca Audi înmatriculat în Germania, cu intenţia de a călători în R. Bulgaria.

Din verificările efectuate de poliţiştii de frontieră români a rezultat că permisul de conducere şi cartea de identitate, ambele cu însemnele statului italian şi prezentate la control de bărbatul domiciliat în municipiul Constanţa, sunt false.

Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat documentele din Italia, de la o cunoştinţă, în schimbul sumei de 850 de euro, fără a cunoaşte faptul că acestea sunt false.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea expertizării cele două documente în vederea continuării cercetărilor şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 320, art. 323, respectiv art. 335 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.