Potrivit DIICOT, Dan Constantin Damaschin (55 de ani), împreună cu Eugen Mihai Mereuţă (40 de ani) şi Claudiu Ciucă (35 de ani), “au recrutat prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă, mai multe părţi vătămate, unele minore în scopul exploatării sexuale a acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei”.

Anchetatorii susţin că Damaschin supunea fetele racolate “în mod constant unor acte de violenţă verbală şi fizică şi pretindea că are calitatea de preşedinte al Societății Internaționale a Drepturilor Omului, Filiala Bacău (SIDO )  pentru a le convinge cu privire la influenţa sa”.

Mentionam ca presedintele SIDO este nimeni altul decat Vlaicu Alexandru, din Mangalia, cel care a fost huduit in fata la Callatis Therm cand a mimat trei proteste/ mitinguri organizate unde striga VREM APA CALDA !

Reprezentanţii DIICOT susţin că Dinu Damaschin era liderul grupării, fiind acuzat de recrutare prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă a mai multor fete, unele minore, în scopul exploatării sexuale a acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Inca un nume sonor:

Miron Cozma sustine ca-l va da in judecata pe presedintele Traian Basescu pentru nerespectarea drepturilor constitutionale, ca urmare a incidentelor petrecute la Ziua Marinei. In demersul pe care il va face, Luceafarul huilei spune ca se va folosi de dubla sa calitate, de consilier si “purtator de cuvant intern si international” la Societatea Internationala pentru Drepturile Omului (SIDO).
Organizatia nonguvernamentala de care vorbeste Miron Cozma este insa una fantoma, cu numere de telefon false si cu un ultim bilant contabil depus in 2003. Organizatia este condusa Alexandru Vlaicu, care este insa de negasit, scrie Adevarul.

Conform informatiilor de pe site-ul propriu, SIDO “este un organism neguvernamental avand scop de sustinere si aparare a drepturilor omului pe plan intern si international, promovarea ABC-ului democratiei”. Sediul central este in Constanta, in cladirea Prefecturii si are patru sucursale – in Constanta, Bucuresti, Costinesti si Moinesti, judetul Bacau.

Cu SIDO a fost asociat in trecut si numele lui George Vergil Bosanceanu (40 de ani), patronul Hotelului Histria din Mamaia, care a fost cercetat de-a lungul anilor in mai multe dosare de proxenetism si evaziune fiscala.

Mai mult decat atat, in urma cu doi ani Bosanceanu si-a instigat angajatii unei terase construite abuziv in Mamaia, sa-i atace cu pietre si sticle pe inspectorii Primariei Constanta, sositi pentru demolarea constructiei.

Desi sustine ca este membru al organizatiei, numele Miron Cozma nu apare nicaieri in organigrama SIDO.

sursa: adevarul

 

4 COMENTARII

  1. Hai ma ce dracu…..ce ne intereseaza pe noi de Cozma sau Damaschin……noi murim de frig si ascultam povesti despre panaramele astea… Caldura e cel mai important subiect..

  2. Chiar nu vezi legatura? Inseamna ca nu ai citit cu atentie.Mie mi-a sarit in ochi imediat numele de Alexandru Vlaicu; E moshul ala care se crede mare ONG-ist si desi are sediul in cladirea prefecturii, e pupincuristul celor din conducerea PSD. E bine sa stim cu cine avem de a face si sa nu-l mai lasam sa se implice in problemele noastre ca nu iese nimic bun. E clar ca acele mitinguri le-a initiat in intelegere cu Tusac, incercand sa-i reabiliteze imaginea. (nenorocitul de Tusac, inca nu vrea sa inteleaga ca nu mai are nici o sansa la primaria Mangalia). Acelasi Vlaicu, acum cativa ani vindea legitimatii false de libera trecere prin Mamaia, (legitimatii facute de el), iar acum aflu ca are legaturi cu infractori ca Bosanceanu si Damaschin !….

  3. daca nu ma insel prefectura e condusa de PDL .
    daca aceasta e condusa de PDL , de cel care ne-a tot imbirligat in cea ce priveste caldura noastra de prin toamana, si anume prefectul Palas ( prietenul lui Iorgus), cum oare acest Vlaicu e omul PSD-istilor?
    ma , tu vrei sa ne imbirligi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.