Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a inaugurat, miercuri, 5 iunie, Clubul Sportiv Recreativ „Callatis”, destinat tinerilor sportivi ai orașului, dar și elevilor pasionați de sport. Noul complex sportiv a fost edificat pe amplasamentul fostei Baze Sportive „Pescăruș”, întregul proiect fiind finanțat din fonduri europene.

La eveniment, au fost prezenți președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, primarul comunei Valul lui Traian, Florin Mitroi, candidat la Consiliul Județean, precum și reprezentanții mai multor cluburi sportive din Mangalia. În noua locație, s-au construit două bazine de înot acoperite, unul semiolimpic și unul pentru persoane cu dizabilități, cu o suprafață totală de peste 1400 mp.

De asemenea, în incinta complexului sportiv, au fost amenajate terenuri de sport multifuncționale, respectiv un teren de fotbal acoperit, cu structură presostatică demontabilă și unul multi-sport pentru baschet, handbal si tenis, cu dotările aferente.

Astăzi, am finalizat încă un proiect european, conceput special pentru tinerii și elevii Mangaliei. Acesta găzduiește spații moderne pentru sportivii orașului și ne bucurăm că putem oferi copiilor Mangaliei șansa de a se antrena într-o bază sportivă la standarde europene. Totodată, tinerii noștri pot avea acces și la terenurile de sport din Parcul Diana sau stadionul municipal, care va fi inaugurat, în cel mai scurt timp”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Valoarea totală a proiectului este de 14 milioane de lei, obținută din fonduri nerambursabile UE, prin Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, Organismul intermediar fiind Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Sud Est Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.