Autoritățile locale din municipiul Mangalia aplică mai multe măsuri de prevenire și combatere a răspândirii coronavirusului pe teritoriul Unității Administrativ-Teritoriale. Astfel, primarul Radu Cristian a declarat că, pe durata închiderii unităților de învăţământ, vor fi închise pentru public Biblioteca Muncipală, creșa, Casa de Cultură și Muzeul Callatis. În sediile municipalității vom lua măsuri suplimentare igienico-sanitare și vom informa, în mod constant, toți cetățenii orașului despre metodele de prevenție și respectarea regulilor de igienă, pentru evitarea riscurilor de îmbolnăviri. Am transmis materialele informative pentru a fi lipite la fiecare scară de bloc, magazine, gară, mijloace de transport în comun și toate instituțiile publice din oraș, astfel încât oamenii să fie informați despre cum se pot proteja”, a explicat edilul. De asemenea, Radu Cristian solicită instituțiilor de invățământ să facă dezinfectări în unitățile școlare, pe durata zilelor în care nu se fac cursuri. „Solicit totodată tuturor agenților economici și șefilor instituțiilor care au relații cu publicul să pună la dispoziția populației soluții dezinfectante pe baza de clor sau alcool. Administratorii asociațiilor de locatari să asigure igienizarea constantă a ușilor de acces în blocuri și a tuturor spațiilor comune. Voi verifica personal respectarea acestor măsuri de prevenție”, a subliniat Radu Cristian. El a mai spus că la nivelul Primăriei Mangalia funcţionează permanent Compartimentul pentru Situații de Urgență, care va lua toate măsurile legale, în situații de criză. „Am transmis deja societăților de transport public să pună în practică măsuri concrete de prevenție și igienizare permanentă în mijloacele de transport în comun. Fac apel la cetățenii care se întorc din zonele cu risc sau care au intrat în contact cu persoane venite din astfel de zone să dea dovadă de responsabilitate și să se autoizoleze la domiciliu, timp de 14 zile, pentru a nu pune în pericol sănătatea celor dragi”, a afirmat primarul Mangaliei.

La nivelul Spitalului Municipal Mangalia s-a instituit carantina încă din data de 8 martie, ora 12.00. Potrivit reprezentanților instituției medicale, este interzis accesul oricărei persoane, cu excepția pacienților și cadrelor medicale. „Avem protocoale stricte pentru eventualele suspiciuni de coronavirus. Am amenajat un izolator conform normelor în vigoare și suntem în contact permanent cu specialiștii DSP pentru gestionarea potențialelor cazuri”, au declarat reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.